Ex-președintele țării, Igor Dodon, cercetat în dosarul „kuliok”, și-a anulat plecarea în România, unde urma să-l însoțească la reabilitate medicală pe mezinul familiei.
Într-o postare pe o rețea de socializare, acesta menționează că ”a decis să nu plece în România din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția sa să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate”.
”Este știut că judecătorii mi-au permis, în perioada 28.01. 2023 – 05.02.2023, să mă deplasez în România pentru a însoți copilul nostru mezin la tratament de reabilitare (documentul se anexează). Mâine, 28 ianuarie, la prima oră era planificată plecarea noastră. Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră”, a declarat Dodon.
Acesta mai scrie că renunță la deplasarea cu scop medical în țara vecină pentru ”a stopa presiunile inumane în adresa medicilor de la Chișinău, dar și asupra membrilor familiei sale”.
”Nu doresc să aibă probleme suplimentare unul dintre procurorii pe caz, care a avut o poziție neașteptată, umană, a înțeles importanța sănătății copilului și nu a avut obiecții față această deplasare. La fel, nu trebuie ca regimul să persecute judecătorii, care au acceptat plecarea la tratament. Am declarat că nu am de gând să mă eschivez de la justiție și nu le voi da posibilitate la adversarii mei politici de a mai specula la acest subiect”, a mai scris Dodon.
Citește și: Procuratura Anticorupție solicită arest la domiciliu pentru Igor Dodon
Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu prin decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 18 noiembrie. Atunci, Dodon a fost plasat atunci sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a părăsi țara.
Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, este acuzat de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Pe 6 octombrie, Procuratura Anticorupție a trimitis în judecată cauza penală de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Potrivit PA, lui Igor Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid.
Procurorii susțin că suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitate sa de Președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic „PDM” și partidul politic „PSRM”.