VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

DOC/ CSE a adoptat noi măsuri privind gestionarea eficientă a crizei energetice și sprijinirea refugiaților

Un regulament privind acoperirea deficitului de biocombustibil solid, folosit în sezonul de încălzire de către instituțiile de menire socială, va fi elaborat de Ministerul Energiei. Ulterior, Agenția pentru Eficiență Energetică va întocmi lista beneficiarilor și cantitățile alocate, ținând cont de puterea instalată a centralelor termice. Ajustările în acest sens au fost făcute de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care s-au reunit, luni, 3 aprilie, într-o nouă ședință. 

De asemenea, membrii Comisiei au intervenit cu o precizare în Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie. Astfel, la determinarea gradului de vulnerabilitate energetică, din veniturile declarate pensia de întreținere plătită nu va fi exclusă. Toate gradele de vulnerabilitate energetică, stabilite pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, vor fi recalculate în funcție de această normă până la data de 30 aprilie.

Comisia Situații Excepționale a decis alocarea a 4,5 milioane de lei pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite de autoritățile publice locale de nivelul al doilea, iar alte 282 mii de lei – de nivelul întâi.

879 mii de lei vor fi alocate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în scopul acoperirii costurilor de funcționare a centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale, iar 11,9 mii lei vor fi repartizate centrelor aflate în gestiunea Ministerului Educației și Cercetării.

De asemenea, au fost alocate 295 de mii de lei pentru acordarea sporului de compensare angajaților antrenați în gestionarea crizei de refugiați. 

Membrii CSE au corectat mărimea alocărilor financiare distribuite centrelor pentru refugiați pentru activitatea desfășurată în perioada octombrie – decembrie 2022.

Totodată, în cadrul ședinței, membrii CSE au decis sistarea activității Centrului provizoriu de gestionare a unor afluxuri de străini pe teritoriul Republicii Moldova, din localitatea Pârlița, raionul Fălești. Instituția, aflată în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne, își va întrerupe activitatea, începând cu 3 aprilie 2023.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.