Anul 2022 a fost foarte complicat, dificil. Războiul din Ucraina a venit peste pandemie, generând un tăvălug al scumpirilor nemaivăzut. Ororile din Ucraina nu prea lasă mult loc pentru optimism. Și, de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, a ieșit la rampă, la sfîrșitul anului, unul dintre ciracii lui Putin – Dmitri Medvedev. Erijându-se într-un soi de Nostradamus al zilelor noastre, Medvedev a aruncat o privire în anul 2023, în viitorul apropiat, o incursiune care e în stare să-ți facă părul măciucă.
Medvedev prezice destrămarea Uniunii Europene, un război civil în Statele Unite, ocuparea Ucrainei de Vest de către Polonia și Ungaria. Și mai spune Medvedev că Moscova își va continua războiul în Ucraina până în clipa în care regimul – dezgustător și aproape fascist – de la Kiev va fi înlăturat. E de la sine înțeles că premonițiile acestui Medvedev ne vizează în modul cel mai direct. Continuarea războiului ne va afecta și mai tare din punct de vedere economic, prețurile se vor mări și mai mult. Iar o victorie rusească ne-ar aduce pe buza prăpastiei. Se poate lesne presupune, fără să fii Nostradamus ca Medvedev, că Rusia nu doar ține să ne avertizeze pe mică de ceas, ci și are dorința arzătoare de a ne transforma din nou într-un teritoriu pe care face ce vrea.
Așa stând lucrurile, anul 2023 pare a fi unul plin de probleme și primejdii. Firește, nu e cazul să trăim cu frica în sân, să ne gândim numai la lucruri întristătoare. Viața merge înainte și înainte trebuie să mergem și noi. Dar n-ar strica să fim gata pentru chestiuni mai dramatice. Să știm, și noi, și guvernanții, cam ce vom face dacă cutare problemă ne plesnește drept în cap. Anul 2023 nu va fi poate la fel de complicat ca anii precedenți, dar nici tare ușor nu va fi. Dmitri Medvedev știe de ce. Medvedev ne urmărește de la distanță, deocamdată de la distanță.
Iată că și Centrul Analitic Expert Grup are o premoniție nu prea bună. Cică numărul persoanelor care trăiesc la limita sărăciei va crește în 2023. Asta e. 2023 nu va fi pesemne o plimbare pe o plajă tropicală, cu un cocteil în mână. Din păcate, vigilența multor moldoveni e cam adormită. Zilele astea, sectorul Buiucani a fost zguduit de focuri de artificii. Niște flăcăi petrecăreți au sfidat cu non-șalanță legea care interzice focurile de artificii în această perioadă și s-au distrat pe cinste. Îi durea-n cot de locatarii din preajmă și probabil nici războiul din Ucraina nu îi interesa. Probabil, nici viitorul prezis de Medvedev nu-i interesează…