Oficiali de rang înalt în domeniul securității din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania și Ucraina s-au reunit duminică, 23 noiembrie, la Geneva, Elveția, pentru a discuta planul de pace elaborat de administrația americană, menit să pună capăt războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat necesitatea consolidării capacităților de apărare antiaeriană ale Ucrainei, pe fondul atacurilor constante ale armatei ruse. Liderul ucrainean a precizat că delegația de la Kiev a avut „discuții substanțiale” atât cu partea americană, cât și cu reprezentanții europeni.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat duminică seara, într-o intervenție scurtă, că negocierile vor continua luni, 24 noiembrie, menționând că lucrul la acest plan durează deja de trei săptămâni și s-a intensificat în ultimele zile, potrivit BBC.
Zelenski a afirmat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că diplomația a fost „reînvigorată” și că există semnale pozitive din partea echipei președintelui Trump.
„Multe se schimbă – lucrăm atent la pașii necesari pentru a pune capăt războiului. (…) Este important ca pașii către pace să fie eficienți și realizabili. Ucraina nu a dorit niciodată acest război și nu va fi niciodată un obstacol pentru pace”, a subliniat acesta.
Președintele ucrainean a reiterat că prioritatea absolută este obținerea unei păci durabile, a unor garanții solide de securitate și a respectului pentru sacrificiul celor care au apărat Ucraina în fața agresiunii ruse.






