Directorul Penitenciarului Pruncul, Eduard Timofei, cercetat pentru infracțiuni de corupție, viol și hărțuire sexuală, rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Centru a respins recursul procurorilor și a menținut decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Timofei a fost eliberat din izolator și plasat în arest la domiciliu începând cu 6 septembrie, după ce Judecătoria Chișinău a admis parțial demersul procurorului privind măsura preventivă. Procuratura Anticorupție a contestat încheierea, însă Curtea de Apel Centru a menținut-o, transmite IPN.
Eduard Timofei a fost reținut la începutul lunii iulie, iar ulterior instanța a dispus plasarea sa în arest preventiv. Oamenii legii nu au oferit până acum detalii despre faptele imputate directorului penitenciarului.
Apărarea lui Timofei a declarat anterior că acuzația de corupție se referă la un presupus act comis în urmă cu aproximativ doi ani și jumătate și susține că nu există probe care să confirme fapta imputată.







