Directoarea Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, reținută recent într-un dosar de corupție, riscă să rămână fără gradele didactice și manageriale. Declarații în acest sens au fost făcute de Dan Perciun, ministrul Educației de la Chișinău.
Potrivit oficialului, acest caz este investigat de Comisia națională de etică și integritate, care urmează să întrunească și să ia act de cele invocate.
„Noi am inițiat discuțiile în Comisia națională de etică și integritate, pentru că ceea ce poate face MEC în asemenea cazuri este ca, la această etapă, să constate abaterile de integritate și să retragă gradele didactice și manageriale. (…) Pornim procesele, durează de regulă, dar le-am inițiat și urmează comisia să se întrunească și să ia act de cele invocate. Doamna director va fi invitată pentru a oferi explicații. Decizia se poate solda cu retragerea gradelor didactice și manageriale, ceea ce, din informațiile apărute public, pare o sancțiune potrivită din partea sistemului educațional, dar bineînțeles că la această etapă funcționează prezumția nevinovăției”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.
Menționăm că săptămâna trecută directoare Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, dar și reprezentantul unui agent economic au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru fapte de corupție. De asemenea, directorul adjunct al instituției este cercetat în libertate.
Persoanele vizate sunt suspectate de delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive, precum și de pretinderea, acceptarea și primirea sistematică de mijloace financiare de la diverși agenți economici echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări.






