VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Din septembrie, elevii din Chișinău vor frecventa gratuit grupele cu program prelungit

Din luna septembrie, în școlile din Chișinău grupele cu program prelungit vor fi organizate gratuit pentru elevii din clasele primare. Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul municipal.

„Direcția generală educație, tineret și sport Chișinău a emis un ordin organizatoric în urma căruia directorii urmează să întreprindă anumite măsuri în vederea stabilirii numărului de grupe cu program prelungit din luna septembrie. Lucrul acesta se face regulamentar în primele două săptămâni”, a declarat pentru IPN șeful-adjunct al Direcției generale educație, Andrei Pavaloi.

În perioada 1-15 septembrie, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor urmează să depună o cerere la instituția de învățământ la care copilul este înscris, pentru a solicita frecventarea grupelor cu program prelungit. În funcție de numărul de elevi, se decide cu privire la formarea grupei.

Direcția generală educație, tineret și sport a Primăriei municipiului Chișinău reiterează că orice plăți formale sau informale din partea părinților pentru funcționarea claselor/grupelor cu program prelungit sunt categoric interzise.

La începutul anului, a fost elaborat un regulament, prin care au fost prevăzute taxe fixe pentru grupele cu program prelungit în școlile din Chișinău. Gratuități s-au oferit numai elevilor ce provin din familii social-vulnerabile.

Recent, când a fost aprobat bugetul pentru anul 2024, Consiliul municipal Chișinău a alocat circa 50 de milioane de lei pentru organizarea grupelor cu program prelungit în semestrul I al anului de studii 2024-2025.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.