VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Din noiembrie 2023, moldovenii vor plăti pentru viza ETIAS ca să intre în țările UE, inclusiv în România

Începând din noiembrie 2023, cetățenii statelor extra-comunitare ce nu aveau nevoie de viză pentru a intra în UE vor trebui să aplice și să achite pentru ETIAS (European Travel Information and Authorization System), scrie wall-street.ro. Măsura se referă și la cetățenii R. Moldova.

Începând cu 2023, Comisia Europeană va lansa un sistem electronic de autorizare a călătoriei pentru turiștii din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care până acum nu aveau nevoie de viză – cum ar fi SUA, Canada, Marea Britanie sau Moldova.

Viza de călătorie ETIAS, similară sistemului american (deși oficialii UE spun că nu e o viză), vine pe fondul dorinței blocului comunitar de a-și consolida securitatea la frontieră. În plus, UE vrea să monitorizeze digital turiștii care intră și ies din țările membre.

Costul este de numai 7 euro și vor plăti doar persoanele între 18 și 70 de ani. Măsura urmează să se aplice din luna noiembrie a anului 2023, când sistemul ETIAS va deveni operațional. Inițial, planul prevedea introducerea sa în mai, dar Comisia Europeană l-a decalat.

Cum va funcționa sistemul ETIAS

Va fi nevoie de ETIAS atât pentru spațiul Schengen, cât și pentru țările care nu au intrat încă în acesta, ca România, conform celor mai recente informații oficiale (dar regulile s-ar mai putea schimba până în noiembrie). Deci moldovenii sau ucrainenii vor trebui să aplice pentru ETIAS ca să intre în țara noastră. Planul inițial era ca ETIAS să fie necesar doar pentru a intra în țările care sunt efectiv în Schengen.

ETIAS este valabil 3 ani. Autoritățile europene spun că nu e vorba de o viză, ci doar de un sistem automatizat, așa cum e ESTA folosit de Statele Unite. Însă, dat fiind că aprobarea poate fi refuzată dacă persoana respectivă figurează într-o bază de date, cum ar fi cele ale Interpol sau ale autorităților de frontieră din statele Schengen, ETIAS funcționează efectiv ca o viză pentru Europa. Circa 95% dintre cereri vor fi aprobate automat, 3-4% vor dura mai mult (maxim 30 de zile), impunând verificări, iar 1-2% vor necesita o ”procesare manuală”.

Aprobarea sau refuzul vor fi transmise pe mail. În cazul unui refuz, există drept de apel. De asemenea, ETIAS poate fi revocată sau anulată în intervalul de 3 ani după aprobare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.