Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Petra Bayr.
Părțile au discutat despre evoluțiile recente din cadrul Consiliului Europei, fiind reconfirmat nivelul înalt al cooperării dintre Republica Moldova și organizație.
„La Strasbourg, m-am revăzut cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Petra Bayr. Am discutat despre evoluțiile recente din cadrul Consiliului Europei, contribuția organizației la consolidarea democrației, statului de drept și protejarea drepturilor omului. Am vorbit și despre Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al CoE, care va avea loc în perioada 14-15 mai, la Chișinău”, a subliniat Mihai Popșoi.
La rândul său, președinta APCE, Petra Bayr, a salutat reziliența Republicii Moldova în lupta împotriva dezinformării și manipulării informației, menționând că bunele practici dezvoltate de R. Moldova în acest domeniu ar pute fi un exemplu pentru alte state. Totodată, a fost reafirmată menținerea și aprofundarea parteneriatului durabil cu Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Adunării Parlamentare.
Cu această ocazie, Mihai Popșoi a semnat un mesaj în „Cartea de Aur” a președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care a subliniat rolul APCE pentru fortificarea democrației în contextul evoluțiilor geopolitice actuale.
Menționăm că ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, efectuează marți, 21 aprilie, o vizită de lucru la Strasbourg, în calitate de președinte al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Oficialul de la Chișinău va susține discursul final al Republicii Moldova în plenul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei, în contextul încheierii mandatului statului nostru la conducerea Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei.






