VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputații se întrunesc vineri în ședință: Ordinea de zi

Parlamentul se va întruni în ședință plenară vineri, 15 noiembrie. Astăzi, Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului.

În cadrul ședinței, Parlamentul urmează să ratifice două acorduri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și cu Banca Mondială ce vizează modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor în mai multe localități din țară, dar și accesul egal și nediscriminatoriu al școlilor la granturi tehnice.

În prima lectură, parlamentarii vor examina proiectul de lege cu privire la evidența rețelelor edilitare. De asemenea,  vor fi examinate modificări ale Codului contravențional, care vizează procedura aplicării sancțiunii avertismentului, precum și cele care se referă la digitalizarea procesului de documentare și aplicare a contravențiilor. Urmează a fi modificate actele normative privind procedura luării în custodie publică a străinilor, dar și cele privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, care vor fi adaptate la rigorile standardelor internaționale în domeniu.

În lectura a doua, deputații vor supune dezbaterilor proiectul de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.