VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deputații pleacă în vacanță: Când vor reveni la muncă

Sesiunea de primăvară a Parlamentului s-a încheiat. La finalul ședinței plenare de astăzi, deputații au adoptat proiectul de hotărâre cu privire la încheierea primei sesiuni ordinare a anului curent.

La finalul sesiunii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a sintetizat, în discursul rostit, eforturile depuse de Parlament în sesiunea de primăvară 2024 pentru a reforma justiția, a impulsiona combaterea corupției, a construi o economie puternică și a crește nivelul de trai.

Printre acestea figurează susținerea agricultorilor și a mediului de afaceri, proiecte de sprijinire a copiilor, tinerilor și familiilor, investiții în dezvoltarea localităților și a infrastructurii naționale, precum și proiecte destinate moldovenilor din diasporă.

De asemenea, a fost modificată legislația pentru extinderea categoriilor de persoane care trebuie să depună declarația de avere și interese personale, sancționarea mai aspră a corupției electorale, măsuri pentru a evita tergiversarea proceselor de judecată. Șeful legislativului s-a referit și la rezultatele privind avansarea în parcursul european al Republicii Moldova.

„La 25 iunie, Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Un semnal puternic din partea instituțiilor europene că munca noastră, a celor din această sală, din secretariat, guvern, ministere și multe alte instituții, a meritat. Haideți, să facem din Republica Moldova o țară europeană, un proiect al tuturor, o țară în care să ne dorim să trăim noi și generațiile viitoare. Vă mulțumesc pentru tot efortul făcut în această sesiune, o sesiune interesantă, cu provocări”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Discursuri la final de sesiune au rostit și președinții fracțiunilor parlamentare – președinta Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, vicepreședinta legislativului Doina Gherman, și președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, vicepreședintele legislativului Vlad Batrîncea.

Tradițional, sesiunea s-a încheiat cu onorarea Simbolurilor de Stat ale Republicii Moldova. Imnul de Stat și Imnul Uniunii Europene au fost intonate de Fanfara „Hasnaș” din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, conducător artistic și dirijor – Andrei Arhirii.

În cei 10 ani de activitate, fanfara a obținut numeroase premii și distincții la concursuri naționale și internaționale, copiii și tinerii din Fanfara „Hasnaș” reprezentând cu mândrie țara noastră.

Potrivit Regulamentului, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Cea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.