Deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit ședința solemnă consacrată celor 30 de ani de la adoptarea Constituției. Aceasta, după ce liderul fracțiunii, Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a susținut un discurs în care a precizat că „din păcate, nu sunt multe motive de bucurie la cei 30 de ani ai Constituției, care nu este tocmai respectată”, transmite IPN.
Vlad Batrîncea a menționat în discursul său că fracțiunea BCS nu planifica prezența la această ședință, dar au venit „doar din respect față de legea supremă și din respect față de acei care au contribuit la elaborarea și aprobarea Constituției, care este biblia țării și temelia statului”.
Potrivit lui, justiția în Republica Moldova, care conform Constituției trebuie să fie liberă, de fapt este la cheremul politic. „Despre ce libertate și demnitate vorbim atunci când în stare de urgență se închid zeci de instituții media, fără o decizie finală a instanțelor de judecată. Atunci când statul Republica Moldova deschide instituții noi care au un singur scop – instituționalizarea cenzurii. Referitor la Curtea Constituțională, nu am să mă refer acum la componența acestei Curți, care este foarte apropiată partidului de guvernare, dar Curtea Constituțională nu a găsit încălcări ale drepturilor omului, încălcări ale Constituției în cei doi ani și jumătate a stării de urgență, când am sesizat de câteva ori înalta curte”, susține liderul fracțiunii BCS.
În opinia sa, întreaga jurisprudență a Curții Constituționale trebuie revizuită, astfel încât să existe o continuitate a legii, predictibilitate, iar Constituția să domine. „De ce este nevoie de Constituția Republicii Moldova? Este nevoie pentru ca toate bătăliile politice să se regăsească în câmpul constituțional într-un pluralism de opinii și în concurență liberă. Dar putem astăzi în Republica Moldova să vorbim despre alegeri libere și corecte? Putem spune că se respectă dreptul cetățeanului de a vota și de a fi ales. Sunt o sumedenie de probleme care pur și simplu sunt ignorate de către actuala Curte Constituțională”, a precizat vicepreședintele legislativului.
Ședința solemnă a fost deschisă cu defilarea Gărzii de Onoare și intonarea imnului de stat, iar în sală sunt prezenți deputați, prim-ministrul, miniștri, foștii președinți de țară Petru Lucinschi și Nicolae Timofti, precum și ex-deputații care au participat la ședința din 29 iulie 1994. De asemenea, la eveniment, participă senatori din România, membri ai Curții Constituționale, ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, conducători ai instituțiilor și autorităților de stat, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în țară și ai mediului academic.
Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare la 27 august 1994.