VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Deputat PAS: Orice candidat proeuropean n-ar fi avut nicio șansă în Găgăuzia

Nu trebuie să ne amăgim, orice candidat de orientare proeuropeană, neconectat la clanurile locale, n-ar fi avut șanse în Găgăuzia. Astfel explică deputatul PAS, Dan Perciun, absența unui candidat al guvernării la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. De cealaltă parte, opoziția extraparlamentară spune că PAS trebuia să-și delege un reprezentant la alegerile din autonomie pentru a transmite mesaje proeuropene cetățenilor din Găgăuzia,

Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, califică drept stranie validarea scrutinului din Găgăuzia după ce oamenii legii au anunțat că există suspiciuni rezonabile de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniei electorale. Potrivit lui Ștefan Gligor, nefinalizarea acestui dosar vorbește despre incapacitatea organelor de drept de a face față ilegalităților comise de reprezentanții Partidului Șor, notează IPN.  

„Odată ce ai spus că aceste acte de corupție au avut loc, trebuie să duci până la capăt ce ai declarat. În momentul în care acele fraude au influențat semnificativ rezultatul alegerilor, aceste alegeri urmau să fie anulate. Faptul că nu s-a recurs la anularea alegerilor vorbește că guvernarea este prea slabă și situația în organele de urmărire penală este una deplorabilă. E de obligația SIS, care știe că la noi din 2019 grupările criminale și-au continuat nestingherit activitatea și fac politică în Republica Moldova, să intervină în colaborare cu PCCOCS”, a spus Ștefan Gligor la un post de televiziune privat.

În același context, membrul Partidului Congresul Civic, Iurie Muntean, acuză guvernarea că tratează cu superioritate electoratul din Găgăuzia, după ce PAS a refuzat să-și delege un candidat la alegerile din autonomie.

„Partidul Congresul Civic consideră că Partidul Șor este o grupare criminală, care a dus la o degradare totală a culturii politice. Este stranie poziția elitistă a partidului de guvernare față de oamenii din Găgăuzia, precum că ei nu știu și nu înțeleg nimic, pentru că în 2020 mii de oameni din Găgăuzia au votat-o pe Maia Sandu. De ce partidul de guvernare n-a înaintat un candidat? Măcar să întețească puțin concurența electorală, să vină cu o agendă nouă, măcar cu titlu de iluminare a populației?”, a spus Iurie Muntean.

„Nicio ofertă electorală din Găgăuzia nu era una democratică, pro stat de drept. Acolo era un reprezentant al unei grupări criminale organizate, era un reprezentant care promova interesele lui Caramalac, adică o altă grupare banditească și un alt exponent al Federației Ruse în Găgăuzia. Deci, toți cei trei cu șanse reale în Găgăuzia reprezentau fie un stat terorist, fie o grupare criminală. Să nu ne amăgim, există o puternică afiliere identitară, o opțiune geopolitică clar pronunțată, elite și clanuri locale care au monopolizat puterea în Găgăuzia. Orice candidat cu o orientare moderat proeuropeană, neconectat la clanurile locale, n-ar fi avut nicio șansă”, este replica deputatului PAS, Dan Perciun.

La data de 22 mai Curtea de Apel Comrat a confirmat legalitatea și rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Astfel, reprezentanta Partidului Șor, Evghenia Guțul, a devenit noua guvernatoare a autonomiei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.