VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deponenții BEM care încă nu și-au ridicat sumele indexate o pot face și în 2023

Deponenții Băncii de Economii născuți până în anul 1991 inclusiv, care nu au beneficiat de sumele indexate aferente primei etape sau etapei a doua în anii precedenți, își vor putea ridica banii anul curent. Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede că plata sumei indexate se va efectua și pe parcursul anului 2023.

Dina Roșca, secretar general al Ministerului Muncii, a declarat că proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la plata sumei indexate deponenților Băncii de Economii prevedea obligațiunile statului față de cetățeni care au avut depuneri bănești la BEM la situația din 2 ianuarie 1992.

Astfel, începând cu 2003 și până în prezent a fost efectuată indexarea în două etape. Însă în perioada 2003-2022 a fost atinsă limita acelor beneficiari născuți până în 1991, inclusiv. Până în prezent au fost achitate sunt de peste 970 de milioane de lei acestor beneficiari, ceea ce constituie în jur de 70% din cererile deponenților.

„Scopul proiectului constă în faptul că nu toți beneficiarii, cei care au dreptul de a le fi achitate aceste sume, au reușit să beneficieze de această indexare. Mulți nu au depus cereri, întârzieri, majoritatea sunt cetățeni în vârstă. Propunem acest proiect pentru a continua pentru toți beneficiarii acest proces de indexare a depunerilor bănești și pe parcursul anului 2023. În acest sens, în bugetul de stat au fost prevăzuți 20 de milioane de lei”, a notat Dina Roșca, potrivit IPN.

Plata sumelor indexate se va efectua în funcție de sumele prevăzute în bugetul de stat pentru indexare pentru anul respectiv.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.