VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Depășirea crizei energetice, discutată de prim-ministra Gavrilița cu deputați polonezi

Reprezentanții Guvernului anunță printr-un comunicat de presă că situația de securitate din regiune, măsurile de depășire a crizei energetice și parcursul de integrare europeană a R. Moldova au fost discutate de prim-ministra Natalia Gavrilița cu membrii delegației Comisiei pentru afaceri externe și a Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene (UE) din cadrul Sejm-ului Republicii Polone.

Conform unei note emise de Execuitv, părțile au discutat despre crizele generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, R. Moldova și Polonia fiind statele care au primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni.

În context, prim-ministra Gavrilița a mulțumit deputaților polonezi pentru sprijinul acordat de Guvernul Poloniei  în cadrul Conferinței „Moldova Support Platform”, desfășurate la Berlin și Paris, dar și pentru împrumutul de 20 milioane euro, utilizat ca suport direct bugetului de stat, inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor, depășirea crizelor etc.

Șefa Executivului s-a referit la planurile de consolidare a sectorului energetic al țării noastre și a reiterat necesitatea de a conecta Republica Moldova la mecanismele UE de procurare a gazelor naturale, care ar permite o mai bună gestionare a crizei energetice.

Gavrilița a vorbit despre proiectele Guvernului  de dezvoltare a sectorului energiei regenerabile, în acest sens fiind ajustat cadrul legal și create premise favorabile pentru investiții în sector.

Președintele Comisiei pentru afaceri externe, Radosław Fogiel, a felicitat membrii Guvernului pentru obținerea de către R. Moldova a statutului de țară candidat la aderarea la UE și a reiterat că Polonia va susține plenar agenda europene a Republicii Moldova.

„Am avut o vizită foarte productivă în Republica Moldova și am trasat mai multe domenii de cooperare. De asemenea, vom continua să susținem țara voastră în depășirea crizei energetice, a inflației – fenomene prezente și în Republica Polonă”, a menționat oficialul polonez. Înțelegem bine situația în care s-a pomenit Republica Moldova, iar răspunsul comunității internaționale trebuie să fie – asistență și solidaritate. Să știți că Republica Polonă va continua să fie avocatul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, până la finalul parcursului vostru european”, a conchis Kacper Płażyński, președintele Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene.

Părțile au trecut în revistă aspecte privind asigurarea securității regionale, inclusiv pe platforma Hub-ului UE pentru securitate internă și managementul frontierelor.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.