VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Departamentul pentru Relația cu R. Moldova, alături de românii din Cahul la un important eveniment religios

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a fost reprezentat astăzi la programul liturgic organizat cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfânta Treime” din satul Roșu, raionul Cahul, un loc cu o semnificație spirituală profundă pentru comunitatea românească din sudul Republicii Moldova.

În ultimii ani, DRRM a oferit sprijin financiar pentru lucrări de pictură a icoanelor și dotarea chiliilor mănăstirii, contribuind activ la dezvoltarea vieții duhovnicești din regiune. Acest sprijin va continua și în anul curent.

- Advertisement -

La eveniment a fost prezent și Constantin-Valentin Răducanu, director general al DRRM cu atribuții de secretar de stat, care a reafirmat angajamentul instituției de a sprijini spiritualitatea și identitatea românească de peste Prut.

În cuvântul său, Preasfinția Sa Părintele Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a mulțumit DRRM pentru sprijinul constant acordat proiectelor cu impact pentru cetățeni și clerici din regiune.

Programul a inclus și o vizită la Catedrala eparhială „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, unde continuă lucrările de pictură sprijinite de DRRM, precum și o întrevedere la sediul Episcopiei Basarabiei de Sud, în cadrul căreia s-au discutat noi proiecte ce vor beneficia de finanțare din partea Departamentului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.