VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Declarația Chișinăului privind renunțarea definitivă la gazul rusesc a umplut paginile publicațiilor internaționale, inclusiv din Rusia

Declarația ministrului Energiei, Victor Parlicov, care a anunțat că autoritățile de la Chișinău nu va mai cumpăra gaze de la concernul Gazprom pentru dreapta Nistrului a umplut paginile publicațiilor europene și a celor din Rusia, ultimele făcând referire și la criticile oficialilor de la Moscova în acest sens.

Declaraţiile ministrului Victor Parlicov sugerează că ţara, una dintre cele mai sărace din Europa, şi-a consolidat independenţa faţă de gazul rusesc. Moldova controlată de Chişinău, care cuprinde o mare parte din teritoriul şi populaţia ţării, a încetat să mai cumpere gaze de la Gazprom în decembrie 2022, dar nu era clar la acel moment dacă decizia va fi permanentă, notează Reuters, citată de realitatea.md.

Ministrul Victor Parlicov a declarat că Moldova a reuşit să procure gaz de la furnizori europeni la un preţ mai bun decât cel oferit de Gazprom. Ţara cumpără însă în continuare electricitate generată de centrala electrică din Transnistria, cea de la Cuciurgan, care foloseşte gazul de la Gazprom. Ministrul nu a dat niciun indiciu că acest lucru se va schimba.

„Nu vom mai cumpăra gaze naturale de la Gazprom pentru teritoriul controlat de autorităţile constituţionale (de la Chişinău)”, a declarat Parlicov la o conferinţă la Bucureşti.

Compania rusă Gazprom furnizează în continuare 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi către regiunea transnistreană.

Anunţul ministrului Energiei, Victor Parlicov, intervine, de altfel, în plin conflict comercial între Gazprom şi autorităţile de la Chişinău. Luna trecută, autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Republica Moldova, ANRE, a amendat Moldovatransgaz, subsidiară a companiei ruseşti Gazprom, cu 1,9 milioane de dolari pentru că nu a respectat o cerinţă privind separarea activităţilor de transport al gazelor de cele de furnizor.

În plus, în urma unui audit internațional independent, Republica Moldova a declarat la 6 septembrie că datorează Gazprom 8,6 milioane de dolari pentru gaz, ceea ce reprezintă doar o fracţiune din cele 709 milioane de dolari revendicate de gigantul rus, pentru care compania controlată de Kremlin a declarat că va continua să lupte.

Gazprom a anunţat că „nu este categoric de acord cu afirmaţiile părţii moldoveneşti şi intenţionează să continue să-şi apere drepturile pe toate căile posibile”.

Preşedinta Maia Sandu a declarat, la rândul ei, că auditul a infirmat pretenţiile Gazprom. Șefa statului declarase anterior că Moldova nu are datorii faţă de Gazprom pentru gazele naturale.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.