VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Decizii după asasinatul din Chișinău. Cetățenii străini dați în căutare vor putea fi ținuți în arest cel mult un an

Parlamentul a instituit condiții mai dure pentru străinii dați în căutare internațională și care sunt supuși procedurii de extrădare. Aceștia vor putea fi ținuți în arest preventiv cel mult un an, nu șase luni, așa cum prevăd actualele norme. De asemenea, vor fi aplicate reguli mai riguroase și pentru procesul de obținere a azilului, așa încât să nu poată fi utilizate tertipuri juridice pentru tergiversarea examinării solicitării.

Un proiect de lege, care are drept scop depășirea problemelor depistate în cadrul evaluării procedurilor de extrădare cu implicarea cererilor de azil, a fost votat în lectură finală de Parlament.

„Modificările legislative sunt necesare în contextul în care, în prezent, termenele de deținere în arest a persoanelor supuse extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespund. Din această cauză, este imposibil să se asigure deținerea în arest a persoanei în arest până la predarea către statul solicitant, iar infractorii profită de acest lucru”, se arată în document.

Astfel, pe lângă majorarea de la 180 de zile la 12 luni a termenului maxim de deținere în arest preventiv a persoanei suspuse extrădării,  Legea privind azilul va fi completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare.

Totodată, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării. Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac.

Amintim, că noile modificări sunt aprobate în urma crimei din 10 iulie, de la o terasă din sectorul Râșcani al Capitalei. Bărbatul împușcat era de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.

În perioada 2022-2023, autoritățile Republicii Moldova au primit de la cele din Marea Britanie patru cereri de extrădare în privința acestuia. Potrivit procuraturii, după ce a fost reținut, cetățeanul turc a depus o cerere de azil, care a fost respinsă abia peste cinci luni. Avocatul victimei a contestat-o, fapt care a dus la tărăgănarea procesului și a extrădării propriu-zise.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.