Decada Valorilor Naționale, organizată în școlile din Republica Moldova

Decada Valorilor Naționale, în școlile din Republica Moldova. Elevii vor participa la lecții, forumuri și concursuri dedicate celor 35 de ani de independență

Instituțiile de învățământ general din întreaga țară vor desfășura, în perioada septembrie–octombrie 2026, Decada Valorilor Naționale, un program educațional dedicat împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Inițiativa are drept scop familiarizarea elevilor cu principalele evenimente istorice care au contribuit la formarea statului independent și la adoptarea Declarației de Independență. Programul urmărește, de asemenea, să încurajeze dialogul dintre generații și să le ofere tinerilor posibilitatea de a cunoaște mai bine istoria recentă a țării.

- Advertisement -

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, Decada Valorilor Naționale a fost lansată în cadrul Forumului Național al Cadrelor Didactice. Printre principalele repere istorice care vor fi abordate în cadrul activităților se numără mișcarea de renaștere și eliberare națională, revenirea la limba română și grafia latină, adoptarea Declarației de Suveranitate, constituirea primului Parlament și evenimentele din anul 1991 care au culminat cu proclamarea independenței Republicii Moldova.

În școli, programul a început cu lecția tematică „Independența care ne unește”, iar în următoarele săptămâni elevii vor participa la mai multe activități științifice, culturale și educaționale.

Un element important al programului îl constituie cele 35 de forumuri care vor fi organizate în perioada 15–30 septembrie în raioanele și municipiile țării. Acestea vor fi concepute ca platforme de dialog între generații. La discuții sunt așteptați istorici, experți, cadre didactice, elevi, deputați ai primei legislaturi, semnatari ai Declarației de Independență, dar și persoane care au fost martore ale evenimentelor istorice ce au precedat proclamarea independenței.

Totodată, elevii vor avea posibilitatea să participe la două concursuri republicane organizate în perioada 10 septembrie–31 octombrie 2026.

Primul este concursul de filmulețe video „Independența trăită – independența povestită”, destinat elevilor din clasele VIII–XII. Participanții sunt încurajați să cerceteze istoria recentă a Republicii Moldova, să discute cu persoane care au trăit evenimentele de la începutul anilor ’90 și să prezinte aceste mărturii într-o formă video.

Cel de-al doilea concurs, „Odă Independenței”, este dedicat cântecelor patriotice și se adresează elevilor din clasele I–XII. Participarea poate fi individuală sau în grup, iar prin intermediul muzicii elevii își vor putea exprima atașamentul față de țară, identitatea și sentimentul de apartenență.

Programul include și activități dedicate cunoașterii istoriei prin intermediul cinematografiei și al lecturii. Instituțiile de învățământ vor primi o listă de filme istorice și documentare recomandate pentru elevi. Acestea vor fi vizionate în funcție de programul stabilit de fiecare școală.

Ministerul Educației și Cercetării va pune la dispoziția instituțiilor de învățământ și planșe murale cu textul Declarației de Independență, precum și seturi de cărți dedicate istoriei și valorilor naționale. Unele dintre volume vor fi disponibile și în limba rusă.

Autoritățile susțin că prin aceste activități elevii vor avea posibilitatea să înțeleagă mai bine contextul istoric în care Republica Moldova și-a dobândit independența și să descopere rolul generațiilor care au contribuit la acest proces.

Decada Valorilor Naționale este organizată de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Consiliul Memoriei și Asociația Obștească „Parlamentul-90”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.