În următoarele două săptămâni, debitul de apă deversat din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk va fi redus de la 100 la 85 m³/s, pe fondul secetei hidrologice. Decizia a fost adoptată vineri, 31 iulie, în cadrul ședinței extraordinare a Comisiei Nistrene Republica Moldova – Ucraina.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, în cadrul ședinței extraordinare, părțile au analizat situația hidrologică, prognozele pe termen scurt și mediu, dar și măsurile necesare în contextul secetei „care cauzează scăderea accelerată a nivelului apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk sau a rezervelor de apă ale râului Nistru”.
„Am convenit că pentru următoarele două săptămâni deversările vor fi de 85 m³/s, adică cu 15 m³/s mai puțin decât este în prezent. Dacă situația se va agrava, ne vom convoca în orice moment într-o nouă ședință extraordinară”, a precizat Gheorghe Hajder.
Oficialul a afirmat că, în această perioadă, autoritățile vor monitoriza cu atenție evoluția situației de pe Nistru și vor colabora cu operatorii de apă și canalizare pentru a asigura funcționarea stațiilor de captare chiar și în condițiile reducerii debitului. O atenție deosebită va fi acordată stației de captare care alimentează cu apă potabilă municipiul Chișinău, precum și alte localități.
Potrivit oficialului, nivelul apei din lacul Novodnistrovsk continuă să scadă rapid, iar autoritățile urmăresc conservarea rezervelor disponibile. „Un lucru important pe care vreau să-l menționez este că nivelul apei în lac scade foarte rapid, iar noi nu ne putem permite să rămânem fără rezerve. De aceea s-au luat aceste măsuri. În condițiile în care, precipitații nu vor fi, situația s-ar putea înrăutăți și mai mult. Și noi trebuie să fim pregătiți”, a explicat Gheorghe Hajder.
Ministrul Mediului a precizat că Ucraina a introdus deja restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, cu excepția alimentării populației cu apă potabilă. Totodată, în funcție de evoluția situației hidrologice, și autoritățile din Republica Moldova ar putea veni cu recomandări suplimentare.
Menționăm că Guvernul Republicii Moldova a instituit marți, 28 iulie, stare de alertă în sectorul hidrologic pentru o perioadă de 30 de zile în urma reducerii semnificative a resurselor de apă din bazinul Nistrului.






