Acum e limpede. După ploaia tămăduitoare de iluzii. Lumea se tot întreba de ce oare – de ce oare? – primarul capitalei nu s-a înscris în cursa electorală pentru funcția de președinte al Republicii Moldova? Deatâta, vorba fostului său partener de hostropățuri politice. Una e să bălmăjești prin studiouri de televiziune despre inutilitatea constituțională a referendumului și pericolul de a se pierde feciorelnica suveranitate, și alta e să fii chemat la raport de Bojâca – necruțător, dar mult sub potențianalul furtunilor adevarate de prin Florida… E una să povestești de la Londra ce tare ești în parcare, și alta e să susții testul de perspicacitate managerială la fața locului, urmărit de trei sferturi din potențianalii alegători. Una e să te dai rotundă și avizată în domeniile de activitate, pe care le are în fișa de post președintele Republicii Moldova, și alta e să dai seama pentru fiecare din secvențele video turnate (cu găleata) în vasele comunicante ale rețelelor de socializare de pe Internet.
Dacă am ști să citim, ca Marquez, semnele magice, ori ne-am pricepe, ca purtătorii tradițiilor din Africa Sud-Sahariană, să stăm la taclale cu spiritele ancestrale, poate ne-ar pune pe gânduri minipotopul din ziua de 14 septembrie. Poate e un mic, foarte mic avertisment pentru boierimea preoțească, dusă (cu pluta) să jure credință lui Putin, îngenuncheat în fața Coranului din considerente eminamente politice? Poate e o înștiințare pentru noi, cetățenii creduli, hapsâni, șmecheri, șireți, care ne dorim să rămânem și cu sufletul în rai, și cu fundul pe lejancă (versiunea autentică a proverbului nu am cum să o pronunț). Adică să ne fofilăm, ca pe vremea sovieticilor, încălcând toate regulile posibile (începând cu viteza de circulație în trafic și terminând cu impozitarea), dar să trăim în belșug și curățenie, ca occidentalii, pentru că avem tot dreptul, pentru că ni se cuvine și nouă!…
Mai deunăzi, am poposit într-un sat în care nu au apucat să ajungă încă șoselele proaspăt renovate din bani europeni. Vulnerabilizați de sărăcie și falsa smerenie, oamenii locului sunt hipnotizați cu ușurință de emisarii Kremlinului. Era ora trei după masă, când la o fabrică din Germania, sau la un șantier din Cehia, munca mai era în toi. Nu și la barul din sat, unde doi veri, purtând același prenume regesc de origine britanică, se întreceau la dat berile peste cap și la brașoave despre dauna eurointegrării. Unul se scălda în tânguiala cehoviană după livada de vișini (pruni). Celălalt apăsa pe accelerator, ca un fost șofer de tir ce este, pedalând pe interdicția de a căra vișinele (perjele) în Federația Rusă din cauza președintei Maia Sandu care îl zădărăște pe Putin. Apoteoza discursului incriminator trebuia să fi fost snoava despre datoria de stat acumulată de actuala guvernare, de șase ori mai mare decât furăciunea fugarului roșcovan. Ambii veri cu prenume de regi ai Angliei, (însemnând la origine gardianul sacru și nu paznic la harbuzărie) reproduceau cu îndărătnicie de robot discursurile toxice ca măsălărița de la Gagauzland sau ca ambrozia de la Orheiland. Dar se împotmoleau neputincioși în căutarea de argumente credibile și irefutabile. Exact ca cei doi vițeluși de pe toloaca din preajmă, răzmuiată de ploaia tămăduitoare (de minciuni) din ziua de vineri.
