Energia electrică se ieftinește ușor. Noile prețuri au fost aprobate marți, 31 martie, de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Conform deciziei ANRE, consumatorii finali din nordul Republicii Moldova, deserviți FEE-Nord, vor achita 3,95 pentru un kWh, cu 5 bani mai puțin decât în prezent.
În același timp, consumatorii din centrul și sudul Republicii Moldova, deserviți de Premier Energy, vor plăti 3 lei și 56 de bani pentru un kWh, cu 3 bani mai puțin decât tariful actual.
Potrivit ANRE, modificarea tarifelor a fost determinată de diminuarea costurilor de procurare a energiei electrice, reducerea tarifelor pentru serviciile de distribuție și transport, precum și de indicatorii macroeconomici prognozați pentru anul 2026 și recuperarea devierilor tarifare.
Noile tarife vor intra în vigoare după publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial.






