VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cuplu din Călărași, condamnat pentru trafic de persoane: Au forțat doi tineri să cerșească în Rusia

Un cuplu din raionul Călărași a fost condamnat la pedepse cuprinse între 9 și 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane și exploatare prin cerșetorie. Aceștia au determinat o tânără și un tânăr din Călărași să cerșească în diferite orașe ale Rusiei, inclusiv Astrahani, Cazani, Crasnodar și Volgograd.

Potrivit PCCOCs, cei doi inculpați, cu vârste de 36 și 38 de ani, au abuzat de situația financiară precară a celor exploatați, promițându-le un câștig ușor. În schimb, victimele au fost lăsate fără pașaport și fără banii câștigați din cerșit, fiind nevoite să cerșească în apropierea magazinelor din Rusia, ținând un panou pe care era menționat că ar avea nevoie de bani pentru un „copil mic și bolnav.”

Tânăra exploatată a fost nevoită să cerșească și în perioada în care avea un copil de doar un an, iar tânărul, recrutat ulterior, a fost impus să cerșească în condiții extrem de dificile, fără haine groase în timpul iernii, ceea ce i-a afectat sănătatea.

Cuplul a transportat victimele prin diverse orașe rusești și le-a exploatat timp de mai mulți ani, până când tânăra a reușit să se întoarcă în Moldova și să depună plângere în 2020. Ulterior, și tânărul a făcut același lucru, iar procurorii PCCOCS au reușit să obțină condamnarea celor doi.

În prezent, cei doi inculpați beneficiază de prezumția nevinovăției până la o hotărâre definitivă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.