VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CUB a aderat la blocul politic al Platformei DA, LOC și Partidului Schimbării

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), condusă de Igor Munteanu, a aderat oficial la Blocul Politic și Electoral din care fac parte partidele PPDA (Platforma DA), LOC (Liga Orașelor și Comunelor) și Partidului Schimbării. Decizia a fost luată urma unor discuții și negocieri între reprezentanții fiecărui partid și are ca scop consolidarea forțelor politice în vederea unui obiectiv comun în viitoarele alegeri, potrivit unui comunicat al formațiunii.

„Noi, cei care am optat pentru această coaliție, suntem conștienți de obligația noastră de a da cetățenilor un guvern capabil să guverneze competent, onest și profesionist, în condițiile statului de drept, prin politici transparente și fiscalitate redusă. Suntem împreună pentru a pune bunăstarea populației și viitorul cetățenilor pe primul loc pe agenda politică a Republicii Moldova. Aderând la acest bloc politic și electoral, dorim să contribuim la întărirea instituțiilor democratice și pluraliste, care să asigure cetățenilor bunăstare și stabilitate,” a susținut Igor Munteanu, Președintele CUB.

La rândul său, Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a susținut că Blocul celor 4 partide europene este o construcție politică deschisă, democratică și transparentă.

„Pe platforma sa, Blocul va pleda pentru dezvoltarea dinamică a inițiativei private, eliminarea barierelor în calea concurenței libere, iar proiectul de aderare la UE va fi adaptat la așteptările concrete ale populației și va fi conectat pe susținerea clasei antreprenoriale, pe scoaterea din sărăcie a satului și dezvoltarea economică durabilă, ca factor central de stabilitate și coeziune socială a tuturor cetățenilor”, a declarat Dinu Plîngău.

Menționăm că, la sfârșitul anului trecut, Platforma DA, Partidul Schimbării și Partidul Liga Orașelor și Comunelor au anunțat formarea unui „parteneriat politic și electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare” din 2024-2025. Potrivit formațiunilor politice, blocul va înainta la alegerile prezidențiale un candidat comun.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.