VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO/ Cu patentă în UE?

Guvernanții sunt deciși să pună capăt activității în bază de patentă pe 1 iulie, zi în care lucrătorii cu patentă ar trebui să aibă case de marcat. Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a spus că toată lumea trebuie să se conformeze unor rigori și că statul îi va ajuta pe oamenii cu patentă să-și cumpere case de marcat. Vor exista adică niște compensații de până la 10 mii de lei. Cei care s-au obișnuit cu patenta însă au protestat, ei vrând să rămână ce-a fost.

Situația cu pricina e destul de complicată dacă stai să analizezi toate aspectele. Pe de o parte, guvernanții au dreptate. Clientul are dreptul să fie respectat și să se simtă protejat, deci are nevoie de un bon fiscal. Mai departe, statul trebuie să adune toate impozitele și trebuie să creeze condiții egale tuturor, să-i bage pe toți în același câmp legal economic.

Pe de altă parte, s-ar putea să aibă dreptate și unii oameni cu patente, nu toți, dar unii dintre aceștia. Căci veniturile unora nu sunt deloc astronomice și dacă, de pildă, ai un venit lunar de 20 de mii de lei, iar statul te obligă să angajezi un contabil căruia trebuie să-i dai un salariu, cu ce rămâi? S-ar putea să nu mai aibă un sens economic activitatea ta.

Probabil, ar trebui analizată situația fiecăruia deoarece, repet, nu prea poți să-i bagi în aceeași oală pe toți cei cu patente. Sunt situații diferite. Dar am impresia că statul se grăbește și nu mai are timp să se plieze pe situația individuală a omului. Dacă omul are un butic cu care abia reușește să-și hrănească familia avem o situație și dacă are niște venituri mari avem altă situație. Firește că ar fi ideal să muncim toți cu case de marcat, dar nu cumva suntem excesiv de exigenți față de unii?

Dar ce facem cu muzicanții și cântăreții care au și ei patente? Sunt cântăreți care muncesc la stat și plătesc 200 de lei pe lună, dar sunt și cântăreți care plătesc câte 900 de lei pe lună. Aceștia rămân cu patente sau trec la case de marcaj? Nu sunt guvernant și nu am soluții. Îmi pun doar niște întrebări, căci întrezăresc un soi de problemă legată de patente. Înțeleg că europenizarea presupune prezența casei de marcaj, dar nu e posibil oare să ajungem în UE și cu câteva patente?

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.