VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CSE face o derogare de la Legea gazelor pentru a ajuta Tiraspolul: Când vor începe primele livrări de gaze prin intermediul traderului maghiar

Primele livrări de gaze în regiunea transnistreană prin intermediul companiei maghiare contractate ar urma să aibă loc pe 13 februarie și sunt programate pentru 16 zile. Pentru ca acest lucru să fie posibil, CSE a făcut o derogare de la Legea gazelor, astfel ca Moldovagaz să poată încheia contractul cu acest trader. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean după ședința CSE.

”Prin Comisia pentru Situații Excepționale am decis azi să permitem tranzitarea gazului de la frontiera cu Republica Moldova către regiunea transnistreană în baza unui contract semnat de Moldovagaz cu un trader european, cu plata în avans. Furnizarea gazelor din ajutorul european către regiunea transnistreană pentru perioada 1-10 februarie s-a încheiat, iar prima livrare de la trader ar putea avea loc pe 13 februarie” a subliniat Recean, citat de deschide.md.

Pentru 11-12 februarie, CSE a decis ca Moldovagaz să poată să vândă 2 milioane de m3 de gaz către Tiraspoltransgaz și să împrumute alte 3 milioane de m3, care trebuie întoarse până la 31 martie.

Potrivit lui Recean, decizia a fost luată după ce administrația de la Tiraspol a refuzat să îndeplinească condițiile pentru accesarea ajutorului european de 60 milioane de euro, punând în pericol alimentarea cu energie a regiunii.

”Soluția pentru care optează regimul de la Tiraspol nu este una potrivită, pentru că ține în continuare ostatici locuitorii de pe malul stâng al Nistrului. Totuși, Guvernul nu va bloca acest scenariu, pentru că nu vrem ca cetățenii de pe malul stâng să înghețe” a notat Recean.

Amintim că regimul de la Tiraspol a refuzat ajutorul în valoare de 60 de milioane de euro oferit de UE pentru a ieși din sezonul rece. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. În schimb, regiunea transnistreană va primi gaz prin intermediul unei companii maghiare, urmând să plătească în avans tranzitul pe teritoriul R. Moldova.

Pentru ca autoritățile de la Chișinău să accepte tranzitul, regimul de la Tiraspol va îndeplini mai multe condiționalități, printre care și eliberarea deținuților politici.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.