VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Creștinii ortodocși sărbătoresc Crăciunul pe stil nou. Tradiții şi obiceiuri în R. Moldova

Tradițional, la 25 decembrie, mai mulți creștini din R. Moldova sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil nou. Crăciunului marchează naşterea de acum circa două mii de ani a lui Hristos și este sărbătorit de credincioşii care se conduc de calendarul gregorian.

Crăciunul este una din cele 12 Praznice Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale anului liturgic. Naşterea Domnului este a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare, este sărbătoarea care reunește toţi membrii familiei.

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. Prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele, gospodăriile și creștinii.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată și de împodobirea bradului de Crăciun. Globuri frumos colorate își găsesc locul pe crengile pomului, apoi beteala și ghirlandele. În vârful bradului se așează de obicei o stea, pentru a ne aminti de steaua văzută de cei trei magi.

Conform tradiției populare, se spune că, în noaptea de Crăciun se deschide cerul iar oamenii sunt binecuvântați, aşa cum Duhul Sfânt a coborât asupra lui Isus, în Noaptea Naşterii Lui.

În Chişinău, trei biserici sărbătoresc Naşterea Domnului pe 25 decembrie: Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, Biserica „ Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” şi Biserica „Sfânta Treime”.

Crăciunul pe stil vechi, după calendarul Iulian, urmează a fi sărbătorit pe 7 ianuarie. Pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a sărbători în familie autoritățile au luat decizia de a declara zile oficiale de sărbătoare – 25 decembrie, 7 și 8 ianuarie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.