Pentru data de 27 ianuarie, se preconizează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru cu 17% mai mare față de ziua precedentă, însă mai mic cu 3% comparativ cu o zi obișnuită de iarnă. În acest context, aproximativ 10% din necesarul de energie va proveni din surse regenerabile, în principal eoliană și solară.
Temperaturile mai ridicate pentru această perioadă vor duce la o producție mai scăzută din partea termocentralelor din Chișinău și Bălți.
Pentru a acoperi cererea suplimentară, majoritatea energiei va proveni din importuri, iar Energocom a asigurat capacitățile necesare pe hotarul cu România, prin contracte bilaterale și tranzacții pe bursa română, pentru a furniza energia necesară consumatorilor.