Parlamentul a aprobat astăzi, în prima lectură, pachetul de simplificare fiscală și măsurile de susținere a mediului de afaceri, inițiativă susținută de 60 de deputați. Proiectul aparține unui grup de parlamentari din Fracțiunea PAS.
Potrivit deputatei Victoria Belous, una dintre autoarele proiectului, documentul „elimină discrepanțe legislative, clarifică proceduri și introduce măsuri absolut necesare pentru a sprijini companiile și cetățenii”, transmite Moldpres.
Astfel, una dintre cele mai importante prevederi o reprezintă extinderea cu încă un an, până în 2026, a cotei zero la impozitul pe profitul nedistribuit. Facilitatea este destinată companiilor cu o cifră anuală de până la 100 de milioane de lei și cel mult 249 de angajați.
„Tot mai multe măsuri de susținere a mediului de afaceri sunt necesare, iar extinderea cu un an a amânării plății impozitului pe venit pentru întreprinderile care nu distribuie profitul este una dintre ele. Aceasta va permite companiilor să reinvestească banii în dezvoltare și extindere”, a declarat Victoria Belous în plenul Parlamentului.
Ea a reamintit că, în ultimii ani, peste 7 000 de companii au beneficiat deja de această politică fiscală. Proiectul introduce și o măsură de susținere pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, care vor putea deduce cheltuielile suportate atunci când transmit cu titlu gratuit instalații, linii electrice sau posturi de transformare.
„Propunem acordarea dreptului la deducerea cheltuielilor pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, dacă aceștia transmit cu titlu gratuit infrastructura necesară, conform legii energiei electrice”, a explicat Belous.
O altă propunere introduce posibilitatea ca orice persoană fizică să își poată deduce cheltuielile pentru învățământul propriu și al copiilor.
„Pentru cetățeni, venim cu două măsuri esențiale. Prima este extinderea deductibilității cheltuielilor pentru învățământ: nu doar pentru copii, ci și pentru studiile proprii. Propunem un plafon anual de 20 000 de lei”, a precizat deputata.
Autorii mai propun majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA de la 1,2 milioane la 1,5 milioane de lei.„Această măsură reduce povara administrativă pentru IMM-uri și simplifică administrarea fiscală. Agricultorii și micii antreprenori sunt printre principalii beneficiari”, a spus Belous.
Deputata a punctat și soluția propusă pentru persoanele care au introdus automobile cu numere străine înainte de 30 iunie 2025 și nu le-au scos în termen.
„Pentru cei care au dat mașinile la fier vechi sau le-au dezmembrat, propunem un termen de doi ani în care, dacă achită o sumă unică de 40 000 de lei, obligațiile vamale să fie considerate stinse”, a precizat Victoria Belous.
După definitivare, proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare în lectura a doua. Modificările legislative urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026.






