Serviciul Vamal a constatat obligații vamale suplimentare în valoare totală de 2,929 milioane lei în urma controalelor ulterioare finalizate în perioada 10–21 noiembrie 2025, informează MOLDPRES.
Potrivit instituției, verificările au relevat mai multe tipuri de încălcări ale legislației vamale. Printre neregulile depistate se numără beneficierea neîntemeiată de tratament tarifar preferențial, încadrarea tarifară eronată a mărfurilor importate cu aplicarea unor taxe vamale reduse, precum și nerespectarea destinației finale a mărfurilor aduse în țară cu facilități fiscale și vamale.
Sumele calculate suplimentar urmează să fie achitate la bugetul de stat și vor contribui la finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv plata pensiilor, salariilor din sectorul bugetar, serviciilor sociale și proiectelor de infrastructură de interes național.
Serviciul Vamal a îndemnat persoanele fizice și juridice să respecte cu strictețe legislația fiscală și vamală. Conform prevederilor legale, operatorii economici care informează benevol instituția despre comiterea unei contravenții înainte ca aceasta să fie depistată sunt exonerați de răspunderea materială, cu condiția achitării integrale și voluntare a drepturilor de import și a penalităților aferente, înainte de aplicarea sancțiunii.






