Locuitorii din raioanele Florești, Soroca și Hâncești vor beneficia în această săptămână de consultații medicale gratuite oferite de echipe mobile de specialiști.
Potrivit Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), vor fi prestate servicii de screening pulmonar pentru persoanele din grupurile cu risc sporit de tuberculoză, precum și consultații stomatologice gratuite pentru copii.
Complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice va activa în mai multe localități din raioanele Florești și Soroca. Astfel, pe 9 martie medicii vor fi în Racovăț; în zilele de 9 și 10 martie – în Gura Căinarului; pe 10 martie – în Căinarii Vechi; pe 11 martie – în Vădeni; pe 12 martie – în Vasilcău; iar pe 13 martie – în Slobozia-Cremene.
Totodată, copiii din raionul Hâncești vor beneficia de consultații stomatologice gratuite. Medicii se vor afla în zilele de 9 și 10 martie în Lăpușna, în perioada 9–13 martie în Mingir și între 11–13 martie în Crasnoarmeiscoe.
Serviciile sunt acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM. Potrivit instituției, săptămâna trecută aproximativ 1.400 de persoane au beneficiat de examene profilactice gratuite, dintre care circa 1.000 au efectuat screening pulmonar, iar peste 400 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.






