Azi 2 martie se împlinesc 31 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru, în care peste 300 de persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 370 de persoane au fost rănite. Despre istoria și consecințele războiului din 1992 colega Valentina Ursu a discutat cu Constantin Covrig, liderul Mișcării „Forța veteranilor de război Pentru neam și țară”, care în 1992 activa în cadrul Brigăzii cu destinație specială „Fulger”
Constantin Covrig: Amintiri sunt foarte multe, pe lângă amintiri avem și regrete, avem și dureri. Ziua de 2 martie a fost o încercare grea pentru noi ca societate, ca țară. Pentru noi, ca tineri angajați ai Brigăzii „Fulger”, 2 martie a fost un examen de juniori ai țării.
Noi nu am avut armată, țara era în pericol, noi eram în pericol, de aceea Brigada „Fulger” a fost în primele rânduri. Și îmi amintesc cu mândrie faptul că am participat de rând cu alți camarazi de arme, am ținut piept, am ajutat oamenii din stânga Nistrului să fie cumva protejați de acele hoarde dezlănțuite ale regimului Smirnov, de acei cazaci veniți din toate colțurile Uniunii Sovietice. Și, apropo, la fel se întâmplă acum și în Ucraina.
Vocea Basarabiei: O să ajungem și la Ucraina. De-a lungul timpului ce s-a spus? Că a fost un război fratricid, că a fost un război civil, că au luptat frați de pe dreapta Nistrului cu cei din stânga Nistrului, că a fost război ruso-moldovean. Până la urmă, totuși, astăzi se poate spune clar ce s-a întâmplat în 1992?
Constantin Covrig: Colegii mei și cei care au fost și și-au apărat patria au spus-o demult:
a fost un război de agresiune al Federației Ruse împotriva noastră, a fost un șantaj politic, dacă vreți, ca să ne țină pe noi în sfera de influență a Rusiei și să aderăm la CSI. Aceasta a fost o „răsplată” a Federației Ruse, pentru că nu am acceptat să aderăm la așa-zisul „Soiuznîi dogovor”, un nou tratat unional care ni se băga pe gât nouă și altor foste republici unionale de către Mihail Gorbaciov.
Noi atunci, la referendumul respectiv am respins această propunere și pentru asta am fost amenințați că vom avea 3, 4, 5 republici în Moldova. Și iată că din vara anului 1991 s-au început provocările. Primul camarad care a decedat a fost Ion Panța la Vulcănești, ulterior, la 13 decembrie 1991 au mai căzut 4 camarazi de arme din Brigada „Fulger”, la podul de la Dubăsari, adică provocările au continuat. Noi am spus din start: este un război de agresiune al Federației Ruse, cu ajutorul mercenarilor și al pușcăriașilor din toate colțurile Uniunii Sovietice. Punct.
Vocea Basarabiei: Și iarăși, mulți se întrebau – dar cum au putut cei care mai degrabă în baza entuziasmului, patriotismului au mers cu arma în mână, deși arme nu ajungeau pentru fiecare ca să apere independența, integritatea și suveranitatea Republicii Moldova, să se pornească și să stea în fața tancurilor, în fața tehnicii militare cu care erau dotați cei de la Tiraspol?
Constantin Covrig: Noi am înfruntat această armată bine pregătită a Federației Ruse, Armata a 14-a a luptat direct, deschis cu noi. Noi am avut o armă cu mult mai puternică, dvs. știți foarte bine, ați fost cu noi în tranșee, bine ați punctat că era o armă la trei, o armă de infanterie simplă, dar noi am avut o armă mai puternică – dragostea față de țară, de acest pământ și responsabilitatea față de copiii noștri și de viitorul nostru. Și asta ne-a făcut să învingem, și noi am învins în ‘91-‘92, însă politicienii au hotărât altfel.
Noi am avut o armă mai puternică – dragostea față de țară, de acest pământ și responsabilitatea față de copiii noștri și de viitorul nostru. Și asta ne-a făcut să învingem, și noi am învins în ‘91-‘92, însă politicienii au hotărât altfel.
Vocea Basarabiei: Știu că foarte dureroase au fost ordinele de retragere de pe acele timpuri, pentru că demoralizau o bună parte din cei care își propuneau să ajungă și dincolo de Tiraspol.
Constantin Covrig: Patriotismul și devotamentul erau în tranșee, dar ordinele și indicațiile le dădeau acei care erau la minister, în birouri. Da, cu regret, am trecut și eu prin experiența nefastă de a fi retras de pe pozițiile pe care le-am cucerit cu prețul sângelui, și nu așa, dar de câteva ori de pe aceeași poziție: „Retrageți-vă, este ordin!”. Cine a dat acele ordine așa și nu știm. Am avut trădări, asta e.
Vocea Basarabiei: Dar unde s-a dat cea mai grea luptă, la Tighina?
Constantin Covrig: În luna martie s-au dat lupte grele la Cocieri, Roghi, Dubăsari, Coșnița, ulterior, de pe 19 iunie soarta țării s-a hotărât la Tighina. Noi pe data de 19 iunie am intrat în Tighina, pentru a veni în ajutor Comisariatului de poliție, care urma să aibă aceeași soartă ca și Comisariatul de la Dubăsari la 1 martie.
Și iată la Tighina noi am avut lupte foarte grele, dar, spre bucuria noastră, noi am putut să ținem piept și am cucerit orașul, l-am apărat, dar iarăși au parvenit ordinele criminale să ne retragem, astfel acum Tighina este controlată de separatiști.
Vocea Basarabiei: 19 iunie a fost cea mai sângeroasă dată din istoria războiului din 1992, acolo au fost aduși tinerii ostași din Armata Națională. În acele timpuri, ne amintim, de generalul Creangă, generalul Dabija…
Constantin Covrig: Cea mai grea luptă a fost pe data de 22 iunie la Tighina, am fost atacați cu tot armamentul pe care îl deținea Armata a 14-a, dar noi am rezistat și, ulterior, pe 23 iunie noi am eliberat orașul, 99% era controlat de forțele constituționale, dar, cu regret, încet-încet s-a ajuns la ceea ce avem astăzi.
Vocea Basarabiei: E posibil astăzi de rezolvat această problemă atât de durută, problema transnistreană, dacă mai mult de trei decenii nu s-a identificat o soluție durabilă pentru acest dosar transnistrean?
Constantin Covrig: 30 de ani regiunea transnistreană a fost folosită ca o gaură neagră pentru afacerile murdare ale politicienilor din întreaga regiune, nu numai din Moldova. Atât liderii din stânga Nistrului, care au acumulat miliarde, cât și cei din partea dreaptă, cât și țările învecinate au profitat de această gaură neagră pentru a-și face afaceri murdare.
Nimic nu este imposibil, dacă este voință totul se poate de hotărât și eu cred că guvernul actual, situația politică actuală, societatea actuală trebuie să facă tot posibilul și au capacitatea să rezolve această problemă.
Vocea Basarabiei: Acum a crescut și interesul Ucrainei să fie soluționată problema transnistreană, deși unii își amintesc și aruncă săgeți cu critici în ograda Ucrainei, spunând că în ‘92 la Nistru Ucraina a avut o poziție neînțeleasă pentru Republica Moldova.
Constantin Covrig: Sunt de acord, dar noi nu trebuie să trăim cu amintirile neplăcute și nefaste din ‘92. Da, avem și noi anumite regrete legate de ceea ce s-a întâmplat atunci, dar regimul politic nu trebuie confundat cu poporul. Acum, poporul ucrainean, societatea ucraineană și cea internațională văd foarte clar ceea ce am avut noi în ‘92. Este o agresiune deschisă a Federației Ruse, în ‘92 împotriva Moldovei, în 2022, la o distanță de 30 de ani, împotriva statului ucrainean. Acum toată lumea vede și nu pot fi jumătăți de măsură, este un război deschis și trebuie să-i susținem pe ucraineni. Nu este un război intern, nu este un război frățesc, este o agresiune a unui imperiu care are ultimele zile și de aceea trebuie să le spunem lucrurilor pe nume și trebuie să ne mobilizăm pentru a scoate în evidență acele date istorice sau acele adevăruri de care s-au temut toate clasele politice până acum.
Vocea Basarabiei: Dar cine e capabil să aducă pacea acum? De cine depinde instaurarea păcii?
Constantin Covrig: Este comunitatea civilizată internațională împotriva unui regim muribund, unui imperiu care încă își mai închipuie că poate să fie al Treilea Reich sau al Patrulea Reich, dar este un imperiu clădit pe popoare lichidate, Rusiei i se spunea „pușcăria popoarelor” încă până la Primul Război Mondial. De aceea este un imperiu artificial, care trebuie să cadă și atunci lumea va răsufla mai ușor.
Vocea Basarabiei: Și atunci, în ‘92, s-a încercat chiar și acolo în tranșee să fie găsită pacea, țin minte că se discuta inclusiv cu cazacii, care erau veniți de pe aiurea, cu forțele paramilitare, militare și Rusia niciodată nu a recunoscut că ea a agresat Republica Moldova.
Constantin Covrig: Nici n-o să recunoască. Dacă vrei să vezi ce vor rușii, trebuie să crezi inversul la ceea ce spune ei, fiindcă ei spun una, dar fac cu totul alta. Da, noi am avut contacte cu acei cazaci veniți din Rusia, ei au înțeles că aici n-au să-și găsească fericirea și ne rugau să-i cruțăm, într-un fel.
Vocea Basarabiei: Și recunoșteau că sunt veniți, pentru că li s-a plătit?
Constantin Covrig: Da, dar ei ne rugau să le organizăm un coridor pe la Chișinău să treacă, pentru că în spate erau detașamente care nu le permiteau să se întoarcă înapoi, erau trimiși pe prima linie și ei nu aveau cale de întoarcere. Au fost câteva cazuri când noi i-am luat ca prizonieri și i-am transmis forțelor de ordine ca ulterior din Chișinău să plece pe la casele lor.
Vocea Basarabiei: Despre populația din acele localități și felul cum au înțeles cetățenii să sprijine forțele politice, și nu numai de la Chișinău în acele timpuri, ce ne puteți spune?
Constantin Covrig: Eu vorbesc și despre alte platouri, megieșe cu platourile Coșnița, Cocieri, Corjova, chiar vorbitorii de limbă rusă din Tighina nu înțelegeau de ce și pentru ce, cu toate că ei erau veniți aici la noi după ‘40-’45, nu aveau intenții rele și nu se simțeau prigoniți, nu se simțeau înjosiți de politica oficială a țării. A fost un război impus de către Moscova.
Vocea Basarabiei: Și pe final, dle Covrig, care e soarta combatanților? Cum ați descrie dvs. condițiile în care unii dintre ei au ajuns să trăiască?
Constantin Covrig: Noi vom participa la „Marșul recunoștinței”, „Marșul comemorării”, la care noi i-am mai spus și „Marșul durerii”. Ne pare rău că 31 de ani am rămas veterani de 100 de lei, pe urmă de 200, de 500 de lei.
Cu părere de rău, toate regimurile care au fost până acum nu prea și-au bătut capul de soarta acestor veterani de război. Sunt țări care au ministere ale veteranilor de război, au departamente, la noi a fost un birou și acela a fost lichidat, dar sperăm că prim-ministrul nou-numit, dl Recean, va avea o atitudine corectă și chiar recent am avut o discuție și d-lui ne-a asigurat de tot sprijinul și susținerea din partea guvernului pe care îl conduce.
Avem niște relații bune cu fracțiunea parlamentară, sunt niște proiecte, dar, cu părere de rău, se mișcă cam încet. Vom insista pe aceste proiecte ca să le aducem în favoarea veteranilor.
Vocea Basarabiei: Dar cine i-a răzlețit și de ce a fost nevoie să fie create atâtea asociații de veterani, de combatanți?
Constantin Covrig: Dezbină și domină, este o deviză a fiecărei guvernări pentru a se eschiva de la responsabilitate, de la acele probleme care stau în fața societății și a autorităților mai bine să spui că „voi sunteți dezbinați și nu avem cu cine discuta”. De aceea s-a pus accentul pe unii lideri care timp de 30 de ani nu au dorit să rezolve această întrebare, dar noi acum altfel am pus accentele, noi vrem să fie o rezolvare sistemică a problematicii în cauză, fără să punem accentul pe liderii asociațiilor obștești. Noi am vorbit cu dl prim-ministru, d-lui este de acord, de aceea statul își va asuma rezolvarea problemelor existente.
Vocea Basarabiei: Și ați putea să ne spuneți și numărul exact al participanților acelui război de la Nistru?
Constantin Covrig: Aceasta și este una dintre probleme, noi nu avem un registru unic, pentru că Ministerul Apărării duce o evidență, Ministerul de Interne duce o altă evidență separată, SIS-ul și alte instituții ale statului, noi nu avem un registru unic, un registru electronic. De aceea noi o să insistăm, în primul rând, să creăm această evidență, ca să știm exact câți au decedat, câți suntem încă în viață și cu ce probleme ne confruntăm. Mergem încetișor și o să rezolvăm acele întrebări care necesită urgentare.
