Consolidarea cooperării dintre R. Moldova și SUA, discutată la Chișinău

Consolidarea cooperării economice, atragerea investițiilor și dezvoltarea unor proiecte comune în domenii de interes reciproc au fost principalele subiecte discutate în cadrul unei întrevederi între premierul Vasile Tofan și noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter.

Premierul a apreciat relațiile dintre Republica Moldova și Statele Unite, subliniind interesul autorităților pentru aprofundarea cooperării prin proiecte concrete. În acest context, părțile au discutat despre oportunitățile de investiții în logistică, agricultură și infrastructură rutieră și feroviară, dar și în alte sectoare cu potențial de dezvoltare.

- Advertisement -

„R. Moldova poate fi o destinație foarte bună pentru investițiile americane. Chiar dacă suntem o piață mică, putem fi mai rapizi, mai agili, pentru a oferi un mediu în care companiile să investească și ulterior să deservească piețe mai mari. În acest sens suntem hotărâți să reducem birocrația și să creăm condiții atractive pentru investitori”, a declarat Vasile Tofan.

Astfel, premierul a reiterat invitația adresată companiilor americane de a investi în Republica Moldova și de a valorifica oportunitățile oferite de țara noastră.

De asemenea, Vasile Tofan a subliniat că Republica Moldova își dorește o relație transatlantică puternică și o cooperare axată pe rezultate practice. Un alt subiect al discuțiilor a vizat cooperarea în domeniul energetic. Vasile Tofan a exprimat interesul Republicii Moldova pentru importul de gaz natural lichefiat (LNG) din SUA și pentru posibilitatea încheierii unor contracte pe termen lung.

Părțile au convenit să continue dialogul pentru identificarea unor proiecte concrete și a unor noi oportunități de cooperare economică, investițională și energetică între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.

Menționăm că astăzi, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter, a prezentat scrisorile de acreditare președintei Maia Sandu, marcând astfel începutul oficial al mandatului său la Chișinău.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.