VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Condamnații definitiv, excluși din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică, a anunțat că persoanele condamnate definitiv printr-o hotărâre judecătorească de nivelul Curții de Apel nu vor putea candida la alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie.

Această măsură îl vizează direct pe Ilan Șor, condamnat definitiv în dosarul fraudei bancare, care astfel este exclus din cursa electorală. În schimb, politicieni precum Vladimir Plahotniuc, Marina Tauber, Evghenia Guțul sau Veaceslav Platon, care sunt vizați în anchete penale dar nu au sentințe definitive, pot candida legal.

- Advertisement -

Postică a menționat că dosarele de candidatură trebuie depuse personal, ceea ce ar putea reprezenta un obstacol pentru cei dați în căutare internațională. De asemenea, CEC va verifica și eventualele interdicții stabilite de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) sau alte restricții legale.

Pentru a eficientiza procesul de verificare a integrității candidaților, CEC va constitui un grup de lucru interinstituțional, cu sprijinul Ministerului de Interne, Ministerului Justiției, ANI și altor instituții relevante.

Mandatul actualului Parlament expiră pe 11 iulie, iar data alegerilor a fost stabilită de legislativ la propunerea deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.