Un bărbat de 28 de ani a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de droguri. În timpul reținerii, acesta ar fi încercat să ascundă probele și a înghițit un pachețel cu droguri. Incidentul a avut loc în martie 2026, într-un parc din Chișinău. Potrivit procurorilor, bărbatul avea asupra sa 15 pachețele cu substanțe interzise, pe care le-ar fi procurat și păstrat pentru vânzare.
Când a fost oprit de polițiști, a aruncat geanta în care se aflau pachețelele, iar apoi a înghițit un alt pachețel. Acesta a fost recuperat ulterior în urma unei intervenții medicale. Expertiza a confirmat că în toate cele 16 pachețele se afla o substanță narcotică, cu o greutate totală de aproape 19 grame. Bărbatul și-a recunoscut parțial vina și a susținut că drogurile erau pentru consum personal. Sentința este cu drept de atac.






