Companiile din R. Moldova pot beneficia de instruire gratuită pentru extinderea vânzărilor online pe piețele externe

Companiile din Republica Moldova care doresc să-și extindă vânzările online pe piețele internaționale pot beneficia de instruire gratuită și mentorat pentru dezvoltarea exporturilor. Agenția de Investiții a lansat un program destinat întreprinderilor locale, prin care 20 de companii vor beneficia de sesiuni de instruire, iar 10 dintre acestea vor primi sprijin suplimentar pentru lansarea magazinelor online și extinderea vânzărilor pe piețele externe.

Potrivit Agenției de Investiții, programul se va desfășura în perioada noiembrie 2026-aprilie 2027, în limba engleză, iar companiile selectate vor participa la opt săptămâni de instruire, care vor include exerciții practice, sesiuni interactive și mentorat din partea experților, transmite IPN.

- Advertisement -

Ulterior, cele mai performante 10 companii vor beneficia de încă zece săptămâni de sprijin intensiv pentru lansarea magazinelor online și dezvoltarea vânzărilor internaționale. Participanții vor primi asistență pentru accesarea platformelor de comerț electronic, precum Amazon, eBay, eMAG, precum și instruire privind plățile, logistica și promovarea digitală.

Agenția precizează că la program pot aplica întreprinderile care au cel puțin cinci produse pregătite pentru vânzare și sunt prezente pe rețelele sociale sau dețin un site. Companiile trebuie să aibă produse potrivite pentru comercializarea pe piețele externe, precum îmbrăcăminte, cosmetice, articole pentru casă sau produse artizanale. Prioritate vor avea întreprinderile cu experiență sau potențial de export.

Totodată, participarea este gratuită, iar termenul-limită pentru depunerea cererilor este 5 octombrie. Programul este realizat de Agenția de Investiții, cu sprijinul Băncii Mondiale și al Proiectului Ameliorării Competitivității.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.