VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Comisia Europeană analizează ideea unei aderări rapide a Ucrainei la UE

Comisia Europeană analizează posibile modalități prin care Ucraina să poată adera rapid la UE, ca parte a unui acord de pace cu Rusia, dar inițial fără a oferi Kievului drepturi depline ce decurg din calitatea de stat membru, drepturi care să fie dobândite ulterior după o perioadă de tranziție, afirmă oficiali europeni.

Ideea unei astfel de aderări atipice, dar examinată încă într-un stadiu foarte incipient, are în spate oferirea către Ucraina a unor garanții de securitate ce ar decurge implicit din statutul de țară membră a UE, chiar dacă acestea nu se compară cu garanțiile din cadrul NATO, transmite Agerpres.

- Advertisement -

Însă cum tema garanțiilor de securitate este unul din punctele divergente care împiedică un acord de pace cu Rusia, ideea unei asemenea aderări timpurii la UE ar fi menită să-l convingă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să accepte în cele din urmă unele compromisuri pentru a debloca negocierile cu Rusia, cum ar fi de pildă cedări teritoriale, și să facă pentru cetățenii ucraineni mai acceptabile aceste compromisuri, dacă Zelenski va insista să supună acordul de pace unui referendum.

Aderarea Ucrainei la UE în anul 2027 a fost inclusă într-o propunere de plan de pace în 20 de puncte discutată între Statele Unite, Ucraina și Uniunea Europeană, ca măsură menită să asigure dezvoltarea economică postbelică a Ucrainei.

Însă multe guverne ale statelor UE consideră că această dată, sau orice altă dată care să fie stabilită acum pentru aderarea Ucrainei, ar fi total nerealistă, întrucât aderarea la UE este în prezent un proces bazat pe merit, care avansează numai atunci când există progrese în adaptarea legislației unei țări la standardele UE. Mai mult, țări candidate aflate într-un stadiu mai avansat ca Ucraina în procesul de aderare, precum Albania sau Muntenegru, ar putea deveni frustrate de tratamentul preferențial oferit Kievului, prin urmare ar putea cere și ele un tratament similar.

Conform ideii lansate, Ucraina – și posibil alți candidați – ar adera rapid la UE și apoi ar obține un ‘acces treptat’ la dreptul de vot în procesul decizional european, în funcție de progresele înregistrate în îndeplinirea criteriilor de aderare deplină, explică un oficial european, care avansează un concept de ‘aderare inversă’.

Totuși, aderarea la blocul comunitar necesită și aprobarea parlamentelor naționale ale celor 27 de state membre. Chiar dacă ideea examinată inversează procesul tradițional, inclusiv o aderare limitată tot ar necesita consimțământul guvernelor statelor membre și al parlamentelor naționale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.