VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Comisarul european pentru justiție, vizită la Chișinău: Vom urmări cu atenție implementarea prevetting-ului și dezoligarhizarea

Reforma justiției a fost și rămâne o prioritate pentru autoritățile Republicii Moldova și constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea unei societăți democratice, a declarat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Potrivit ministrei, creșterea încrederii și transparenței în justiție este foarte importantă în drumul spre UE.

Veronica Mihailov-Moraru a remarcat că integritatea actorilor din sector este o preocupare-cheie, iar atingerea unor rezultate poate avea loc doar prin promovarea unor măsuri complexe. „Instanțele să examineze mai operativ și calitativ cauzele judiciare, astfel încât să ajungem mai rapid la o finalitate, iar infractorii să fie pedepsiți. Vom continua procesul anevoios de monitorizare și digitalizare a proceselor din domeniul justiției pentru asigurarea unui sistem de justiție corect și independent, așa cum este prevăzut și în strategia sectorului dat”, a mai spus ministra justitiei, potrivit IPN.

Veronica Mihailov-Moraru a remarcat necesitatea promovării politicilor în domeniul spălării banilor, necesitatea de consolidare a capacităților administrative în sistem și de dezvoltare a sistemelor informaționale inclusiv în sectorul justiției.

Ministra a subliniat că acum, mai mult ca oricând, calitatea justiției constituie un element asumat de Republica Moldova în procesul de integrare europeană. „Noi vom depune toată diligența pentru a corespunde așteptărilor și a furniza rezultate deoarece modul în care este înfăptuită justiția influențează în mod direct mecanismul de funcționare a societății, dezvoltarea economică și securitatea justiției”, a adăugat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a menționat în cadrul aceleiași conferințe de presă că UE urmărește cu atenție reformele care se fac în justiția moldovenească.

„Noi vom urmări implementarea prevetting-ului și dezoligarhizarea, recomandările Comisiei de la Veneția înainte ca reforma să fie adoptată de Parlament. Principală e calitatea, nu viteza. Va fi un an foarte greu și aștept cu nerăbdare să văd care va fi rezultatul reformelor. Comisia va sprijini acest proces. Eu salut implementarea de către Republica Moldova a recomandărilor expediate de Comisia de la Veneția și încurajez Moldova să implementeze toate recomandările Comisiei”, a menționat oficialul european.

Didier Reynders a dat asigurări că viitorul Moldovei este în UE, dar acest lucru implică multă muncă. „Am avut o bună colaborare și am menționat că, odată și odată, noi toți vom face parte din familia europeană”, a mai spus comisarul european.

Cât privește războiul din Ucraina, Didier Reynders a încurajat Republica Moldova să se alinieze noului grup de dialog lansat de Ucraina, Olanda și Curtea Internațională Penală pentru a colecta probe cu privire la crimele de război care au loc în Ucraina, astfel ca statul agresor să răspundă pentru acestea.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.