Serviciul Fiscal de Stat anunță intensificarea controalelor fiscale în luna ianuarie 2026. Potrivit SFS, acțiunile de control prin metoda verificării operative vor viza, în special, comerțul cu amănuntul, inclusiv vânzarea de produse și materiale, comerțul cu articole din metale prețioase și produse din tutun, transportul rutier de pasageri – inclusiv taxiurile –, dar și comerțul și serviciile ilicite desfășurate prin platforme online. De asemenea, vor fi verificați contribuabilii monitorizați anterior în cadrul Programului de Conformare, în perioada 2024–2025.
Verificările vor fi efectuate inopinat, direct la locul desfășurării activității economice, cu accent pe domeniile cu risc sporit de neconformare.
În paralel, Fiscul va efectua controale și în baza petițiilor, sesizărilor și reclamațiilor recepționate, dar și a informațiilor apărute în mass-media sau pe rețelele sociale, acolo unde sunt identificate riscuri de neconformare fiscală.
Autoritatea fiscală subliniază că aceste controale sunt necesare pentru a asigura respectarea regulilor economice, în special eliberarea bonurilor fiscale la plățile în numerar, declararea tuturor veniturilor obținute și deținerea actelor de proveniență a mărfurilor comercializate.
Datele preliminare arată că, doar în luna decembrie 2025, au fost efectuate aproximativ 432 de controale operative, iar în 263 de cazuri au fost constatate încălcări ale legislației. În urma acestora, au fost aplicate sancțiuni fiscale în valoare de 835 de mii de lei și sancțiuni contravenționale de peste 261 de mii de lei.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte reglementările fiscale și să activeze transparent, iar cetățenii sunt încurajați să raporteze eventualele încălcări la Centrul Unic de Apel al SFS, la numărul gratuit 0 8000 1525.







