VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

COMBUSTIBIL ELECTORAL / Minutul lui Vasile Botnaru / video

Acestui microeditorial i s-ar potrivi mai curând titlul ERECȚIE ELECTORALĂ. Dar mă tem că mințile sprintene ar zbughi-o spre alt sens decât cel pe care l-aș avea în vedere. Adică primul din DEX, din domeniul botanicii, definind tulpinile fertile ale plantelor, adică ERECTE. Or, pe măsură ce ne apropiem de alegerile prezidențiale, de magnetismul jupiterian al acestui eveniment politic, lăstari cu fertilitatea aproximativă sau demult consumată, se gurguță, se înalță în vârful degetelor, sunt gata să stea și-n limbă, doar ca să apuce și ei o halcă de vizibilitate, cât mai e cenușa fierbinte. Nu mă refer neapărat la temerarii candidați, care împart pielea ursului încă hălăduind prin pădure. Deși tocmai unii dintre ei dau tonul, ca în fabula lui Donici cu cele două poloboace. Mă gândeam de fapt la droaia de pământeni – iarăși în sensul descris în DEX, adică trăitori pe planeta Pământ și nu în sensul impropriu de zemleak – deci, la droaia de oameni împământiți, altă dată cumpătați, raționali, cu imaginația ținută în frâie, cărora li se transmite o stare de erecție. Remunerată generos sau pă-gratis, cum pronunță alene bucureștenii, adică de pleașcă, cum zice prietenul meu din anii de studenție Ion Domenco.

L-am văzut și pe el în imagini de la Marea Dictare Națională, evenimentul pe care unii cetățeni în stare de erecție firește că o “bajiocorăsc”, îi atribuie motivații politice improprii, cum îi căută purici în brânză și referendumului proeuropean, și vetingului, și jocurilor olimpice, și lui Papa de la Roma și mamei de la Italia. Exemplul cel mai recent de veghetorism gratuit l-am văzut pe peretele FaceBookului, în timp ce așteptam la aeroportul Bauvais avionul spre Chișinău. Un internaut din lista mea de prieteni se văicărea că pensionarii adună peturi deșarte de prin cuștile rezervate pentru deșeurile de plastic, ca să le vândă precupețelor de la piață cu zece bănuți bucata. Sub numita postare cu pretenția de studiu generalizator s-au adunat, ca muștile la arat, o duzină de comentatoare și comentatori. Ea, duzina, și-a exprimat nemulțumirea după care s-a răcorit ca rățouil care-și calcă partenera fără prea mult entuziasm.

Îmi venea să-l caut la telefon pe acel autor al postării, ca să-l fi atenționat că recurge la un procedeu manipulator, întemeindu-și afirmația că bătrânii din Moldova abia de leagă tei de curmei pe o secvență video cu o femeie care încearcă să scoată cu cârja un recipient din colivia pentru deșeuri de plastic. Ba mai și era să-i povestesc neapărat despre un individ pe care l-am surprins la magazinul Aauchan, în fața mașinii de colectare a recipientelor de plastic. Omul cam de vârsta mea sufla avan într-un pet sluțit pe la poale ca să-i restabilească forma, pentru ca să-l citească contorul. În cele din urmă el a reușit să înduplece mașina, după care și-a luat bonul și a mers imediat să-l valorifice. Dacă era să fiu și eu în stare de erecție electorală, aș fi simțit nevoia să postez numaidecât o secvență video cu omul de la Auchan, afirmând că „în Franța bătrânii suflă în peturi pentru ca să scoată câțiva cenți în plus din predarea deșeurilor de plastic adunate de pe aiurea”. Exact această manieră de tulburare a apelor practică plutoanele de veghetori erecți, voluntari sau remunerați din cardul de platină al fugarului durduliu. De altfel, mi-am amintit că în urmă cu doi ani Vali Boghean m-a surprins recuperând de la tomberon niște foi de carton pe care cineva le aruncase fără milă. Fiind om delicat, Vali și-a înfrânat nedumerirea, în timp ce eu făceam mișto spunându-i că salariul de la Europa Liberă nu-mi ajunge nici de hrană. Deci i-am servit pe tavă materialul documentar pentru un comentariu erect despre faptul că „în Moldova jurnaliștii angajați la postul de radio american caută de mâncare la tomberon”. Numai că autorul șlagărului despre boschetarul nefericit are suficient discernământ și poate să dea lecții de bun simț tuturor veghetorilor intrați în călduri electORALE, vorba bășcănesei de la Comrat.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.