În contextul avertizării meteorologice emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat privind codul galben de schimbare bruscă a vremii în perioada 21-23 noiembrie 2024 sunt prognozate intensificări ale vântului, cu rafale de până la 15-18 m/s. În acest sens, IGSU amintește cetățenilor reguli de siguranță pentru a reduce riscurile de accidentare și daune materiale.
Oamenii sunt rugați să fie foarte atenți atunci când se află afară.
În perioada intensificării vântului se recomandă evitarea deplasărilor, în special în zonele deschise, sub poduri, în parcuri sau în zonele împădurite.
În timpul aflării afară, persoanele sunt rugate să nu calce cablurile rupte și căzute la pământ.
Șoferii trebuie să acorde prudență maximă în timpul deplasărilor cu mijloacele de transport în capitală, dar și în zonele rurale, îndeosebi la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate, la intrările și ieșirile de pe poduri sau la intersecțiile cu autovehiculele de gabarit mare. Totodată, se indică evitarea opririi sau staționării în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate doborâ.
De asemenea, persoanele trebuie să evite parcarea autovehiculelor , precum și aflarea sub arbori bătrâni sau construcții avariate, pentru a preveni incidentele tragice și pagubele materiale. În cazul vântului puternic, se recomandă evitarea conducerii vehiculelor ușoare, cum ar fi motocicletele sau bicicletele, care pot fi instabile în fața vântului intens.
Maturii și cei care au în grijă minori sunt rugați să-i monitorizeze strict și să nu le permită plimbările în zonele de risc în perioada intensificării rafalelor de vânt.
În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.