Experții intervievați de CNN, evaluează că situația creată la nivel intern de rebeliunea lui Evgheni Prigojin nu va dispărea prea rapid și nici fără consecințe. Vladimir Putin pare acum, în ciuda acordului cu Wagner, înfrânt, iar autoritatea acestuia ca președinte al Rusiei este amenințată.
Analiștii CNN explică faptul că Putin acum se confrunte cu consecințele celei mai serioase provocări la adresa securității naționale a Rusiei și, implicit, la adresa autorității acestuia în calitate de președinte. În decurs de o zi și jumătate, Rusia s-a confruntat cu amenințarea reală a unei insurecții armate, președintele Vladimir Putin promițând să pedepsească luptătorii Wagner care se deplasau spre Moscova, înainte ca un acord brusc și neprevăzut, mediat de președintele bielorus Alexandr Lukașenko, să dezamorseze criza la fel de repede precum a apărut.
CNN amintește că Prigojin a fost de acord să părăsească Rusia și să plece în Belarus, ca parte a unui acord cu Lukașenko. Înțelegerea implică retragerea trupelor Wagner din “marșul dreptății” spre Moscova, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului. De asemenea, acuzațiile penale împotriva sa și a luptătorilor săi au fost retrase. Multe lucruri rămân însă neclare, mai scrie publicația americană. Analiștii se întreabă acum care va fi în continuare rolul lui Evgheni Prigojin în cadrul Wagner și, la o scară mai largă, în războiul din Ucraina.
De asemenea, rămâne în continuare de văzut câți luptători Wagner vor alege să semneze un contract cu Ministerul Apărării de la Moscova, o posibilitate oferită de Kremlin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pescov a declarat sâmbătă că viitorul lui Prigojin și al Wagner rămâne incert, șeful grupării însăși oferind puține informații cu privire la acordul cu Moscova.
Pericolul nu a trecut nici pentru șeful Wagner, estimează analiștii.
„Putin nu iartă trădătorii. Chiar dacă spune: „Prigojin, du-te în Belarus”, el rămâne un trădător și cred că Putin nu va trece cu vederea niciodată peste acest lucru”, a declarat Jill Dougherty, fosta șefă a filialei de la Moscova a CNN și expert în domeniul relațiilor diplomatice ale Rusiei. Aceasta aduce în discuție și posibilitatea asasinării lui Prigojin în Belarus, în condițiile în care mulți opozanți ai regimului au avut în trecut un sfârșit tragic. „Atât timp cât Prigojin este susținut, el rămâne o amenințare, indiferent unde se află”, a explicat Jill Dougherty.
Putin se confruntă acum cu probleme reale, susțin mai mulți experți care au afirmat pentru CNN că, deși acesta a supraviețuit confruntării indirecte cu Prigojin, președintele uneia dintre cele mai mari puteri militare ale lumii pare acum slab și afectat, în fața guvernelor străine, a poporului rus și a propriei armate. Acest lucru ar putea reprezenta un risc dacă există sceptici sau rivali în Moscova care văd o oportunitate de a submina poziția lui Putin.
„Dacă aș fi Putin, mi-aș fi îngrijorat că acei oameni de pe străzile din Rostov îi aplaudă pe Wagner când pleacă”, a spus Dougherty.
Situația din ultimele două zile amenință chiar și poziția de președinte pe care Vladimir Putin o ocupă din anul 2000, în contextul în care viitori critici ai regimului ar dori să-l răstoarne de la putere și ar primi astfel sprijinul diferitelor agenții guvernamentale.
Analiza integrală pe CNN