VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

CNA a aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru coruperea electorală pasivă

Centrul Național Anticorupție susține că suma amenzilor aplicate până acum alegătorilor care au luat mită în schimbul votului a ajuns la 3,5 milioane de lei. Sancțiunile au fost stabilite în urma proceselor-verbale elaborate de Poliție în baza prevederilor Codului Contravențional ce se referă la coruperea electorală pasivă, normă ce a fost inclusă în legislație în vara acestui an.

Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor și serviciilor în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul scrutinului. Astfel, pentru comiterea acestei contravenții, legislația prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora. Persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Totodată, CNA amintește că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.