VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Clubul de dans ”Codreanca”, apreciat cu cea mai mare distincție a țării

Clubul sportiv și de dans ”Codreanca” a fost decorat cu cea mai mare distincție a statului – ”Ordinul Republicii”, care a fost înmânată de președinta Maia Sandu în cadrul unei ceremonii organizată la Președinție. Ordinul a fost conferit pentru promovarea dansului sportiv, dezvoltarea potențialului artistic și sportiv al tinerilor dansatori și pentru promovarea bunei imagini a Moldovei peste hotarele țării. 

”Au primit distincții de stat și trei antrenori ai Clubului: distincția „Ordinul Republicii” i-a fost conferită antrenoarei principale, Svetlana Gozun, iar Elena Gozun și Nicolai Oreșchin au fost onorați cu titlul onorific de „Maestru în Artă”. Antrenorii au fost premiați în semn de înaltă apreciere a talentului și măiestriei profesionale, pentru merite în dezvoltarea artei coregrafice și promovarea dansului sportiv”, se arată în comunicatul Președinției.

Șefa statului a subliniat contribuția considerabilă a acestor artiști la ridicarea standardelor coregrafice la cote mondiale și la crearea noilor generații de campioni. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu cu prilejul împlinirii a 50 de ani a Clubului „Codreanca”.

Clubul „Codreanca”, ce a format 20 de mii de discipoli și antrenori care activează în mai multe țări ale lumii, are în palmares 43 medalii de aur, 33 de argint și 26 medalii de bronz obținute la campionate mondiale și europene.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.