VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Circulația pe drumurile din R. Moldova se desfășoară în condiții de ceață, polei și carosabil alunecos

Circulația pe drumurile din Republica Moldova se desfășoară în continuare în condiții de ceață, pe alocuri densă, cu polei și carosabil alunecos, anunță Administrația Națională a Drumurilor.

Astfel, instituția recomandă cetățenilor să evite deplasările neesențiale în această perioadă, să circule cu prudență, în special pe sectoarele în pantă, în curbe, pe poduri și pasaje, și să nu pornească la drum dacă vehiculele nu sunt echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă.

- Advertisement -

Drumarii intervin permanent, acționând repetat cu răspândirea materialului antiderapant. Cu toate acestea, precipitațiile persistente determină formarea repetată a poleiului pe carosabil. Reamintim cetățenilor că, în orice situație de urgență sau dacă au nevoie de suport, pot apela non-stop la numerele de telefon: (+373) 78 337 744; (+373) 60 477 117. Circulați cu maximă prudență! Drumarii sunt la datorie”, menționează Administrația Națională a Drumurilor.

Conform datelor prezentate de AND, pe parcursul nopții, în regiunile de nord, centru și sud ale Republicii Moldova au fost mobilizate 89 de utilaje și 88 de muncitori. Pe traseele din Republica Moldova au fost împrăștiate aproximativ 835 de tone de sare tehnică și 150 de tone de material antiderapant.

Intervențiile s-au desfășurat pe drumuri din peste 30 de regiuni, printre care Briceni, Dondușeni, Edineț, Florești, Sănătăuca, Soroca, Șoldănești, Drochia, Bălți, Sîngerei, Orhei, Telenești, Călărași, Ungheni, Strășeni, Chișinău, Dubăsari, Ialoveni, Nisporeni și Căușeni.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.