Circa două sute de moldoveni care au încălcat regimul de ședere în Statele Unite vor fi repatriați. Despre aceasta a informat luni, 7 aprilie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, la finalul unei vizite de mai multe zile peste Ocean.
„Nu-s mulți, până în două sute. Îi primim cu drag acasă”, a spus Grosu răspunzând la o întrebare a Europei Libere, înaintea ședinței Parlamentului din 7 aprilie.
Anterior, premierul Dorin Recean a spus presei, pe 3 aprilie, că „Statele Unite au rugat toate țările partenere, inclusiv R. Moldova, să faciliteze transportul sau aducerea acasă a cetățenilor din țările de origine care au încălcat regimul de ședere în SUA”.