VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Circa 100 de grupuri în Telegram, suspendate pentru implicare în coruperea alegătorilor

Pe parcursului lunii octombrie, poliția a documentat și suspendat activitatea a 97 de grupuri în Telegram, unde erau instruite persoane, pentru a putea intra în posesia platformei PSB a unei bănci din Federația Rusă, ca să primească transferuri pentru coruperea electoratului din Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat la un briefing șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a precizat că 39 de milioane de dolari au fost transferați cu acest scop în lunile septembrie-octombrie, transmite IPN.

Viorel Cernăuțeanu a declarat că, până în primăvară, sistemul bancar PSB în Republica Moldova nu a fost activ deloc și că în aprilie ar fi început conexiunile. În octombrie au fost documentate transferuri de peste 24 de milioane de dolari pentru coruperea electoratului.

„Toate aceste constatări, măsuri speciale de investigații, acte procesuale se află acum la etapa de examinare de către colegii de la Procuratură de comun cu ofițeri de investigații. Și cu certitudine, în cea mai scurtă perioadă, vor fi finalizate unele dintre aceste măsuri procesuale, care vor fi remise instanței de judecată pentru atribuirea acțiunilor ulterioare”, a comunicat șeful IGP.

Șeful Inspectoratului General al Poliției a spus că formele vechi de corupere simplă, prin curieri și alte persoane, există până în prezent, și a dat exemplu dintr-un raion de la nordul țării. „În contextul perchizițiilor de ieri sub egida PCCOCS, o persoană care avea rol secund a mers la conlucrare cu organele de drept și a oferit informații pertinente. Persoana care avea rol de coordonator pentru tot raionul avea plicuri pregătite pentru toate cele 19 localități din raion, a reușit să repartizeze mijloacele financiare către 36 de persoane, urmând ca alte peste 300 de persoane să beneficieze de aceste sume”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a îndemnat cetățenii să conlucreze cu organele de drept, pentru a raționaliza riscurile de corupere și consecințele corespunzătoare.

„Vom interveni ori de câte ori va fi necesar, pentru a nu admite fenomenul coruptibil în sistemul electoral din Republica Moldova”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu. Anterior autoritățile au anunțat că peste 15 milioane de dolari au fost transferați din Federația Rusă, în luna septembrie, pentru coruperea alegătorilor, în contextul scrutinului și referendumului din 20 octombrie.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.