După ce ieri, 13 august, în țară au fost înregistrate circa 100 de accidente rutiere, astăzi Poliția anunță intensificarea măsurilor cu scop de prevenire a evenimentelor rutiere și reducerea numărului accidentelor, în special cele cu consecințe grave.
În acest sens, oamenii legii îndeamnă participanții la trafic să-și păstreze calmul în cazul unor verificări, să fie cooperanți cu Poliția și să ne anunțe imediat ce observă abateri grave din partea altor participanți la trafic, care ar putea fi un pericol pentru cetățeni.
„Îndemnăm apelarea la 112 și în cazul în care sunt sesizate anumite abuzuri din partea polițiștilor. Solicităm șoferilor și pietonilor să respecte normele rutiere și să ne ajute la prevenirea tragediilor”, se arată în mesajul remis.
Menționăm că potrivit Poliției, riscurile în trafic au crescut în contextul creșterii numărului de unități de transport, inclusiv a persoanelor venite de peste hotarele țării.
Amintim că potrivit datelor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne, ieri, în țară s-au produs 96 de accidente rutiere, dintre care 4 accidente grave soldate cu 15 persoane traumatizate.