Larisa Miculeț va prelua funcția de șef interimar al Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda, după ce a fost eliberată astăzi, 29 mai, din funcția de consilier prezidențial pentru relația cu cetățenii.
Ea a subliniat, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, că va prelua funcția într-un context deosebit de important, viitoarea Președinție a Irlandei la Consiliul Uniunii Europene.
„A fost o mare onoare să activez, pe parcursul ultimului an, în echipa președintei Maia Sandu, în calitate de consilier prezidențial. Uneori însă, viața te readuce exact acolo unde poți contribui mai mult, într-o etapă importantă pentru țară. La un an după revenirea mea în Republica Moldova, voi merge din nou, pentru o perioadă, în Irlanda, în calitate de șef interimar al misiunii diplomatice a Republicii Moldova”, a precizat Larisa Miculeț.
Aceasta a adăugat că revine în Irlanda, o țară cu care Republica Moldova a construit, în ultimii ani, un parteneriat bilateral solid și dinamic.
„Împreună cu echipa Ambasadei și a MAE, voi continua să contribui la consolidarea dialogului și coordonării dintre autoritățile Republicii Moldova și cele irlandeze, în sprijinul obiectivelor europene ale țării noastre. În următoarele luni, în Irlanda vor fi luate decizii importante pentru regiunea noastră și pentru viitorul european al Republicii Moldova. Pentru a fi auziți, este nevoie ca mesajul nostru să ajungă la cei mai importanți factori de decizie, iar relațiile construite în timp și încrederea reciprocă pot conta enorm în astfel de momente”, a subliniat diplomata.
Menționăm că Larisa Miculeț a fost numită acum un an în funcția de consilieră prezidențială pentru relația cu cetățenii. Ea are o carieră vastă și diversă în serviciul public, cu o experiență de peste patru decenii în domeniul juridic și diplomatic.
Înainte de această numire, Larisa Miculeț a ocupat funcția de ambasador al Republicii Moldova în Irlanda. De-a lungul carierei sale, ea a reprezentat Republica Moldova la nivel înalt în cadrul misiunilor diplomatice din Israel, Irlanda și ONU și a fost implicată activ în promovarea drepturilor omului, combaterii crimei organizate și consolidării relațiilor internaționale.






