VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cine va fi purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean: ”A fost cea mai dificilă decizie”

Șeful serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel Vodă, va fi purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Dorin Recean.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Daniel Vodă mărturisește că i-a fost greu să ia această decizie.

Am acceptat propunerea domnului prim-ministru Dorin Recean să fiu detașat de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene la Guvernul Republicii Moldova în calitate de purtător de cuvânt. Minunata echipă de la MAEIE și colegii din presă cunosc foarte bine că sunt un vivid susținător al comunicării publice transparente, deschise, în interesul cetățeanului și obiectivului nostru de aderare la UE. A fost cea mai dificilă decizie pe care am luat-o în ultima perioadă, cu tare multă reflecție, dar cu un singur gând – reușita țării noastre în drumul nostru ireversibil spre UE”, a scris acesta.

Totodată, Daniel Vodă a menționat că va fi omul externelor la Guvern.

”Vreau să o repet și public, diplomația țării noastre este casa mea de suflet. În diplomație suntem detașați în misiuni, mulțumesc ministrului Nicu Popescu, tuturor oamenilor dragi de la externe pentru toată încrederea și susținerea de care am beneficiat, iar în noua capacitate sau misiune mă voi strădui să realizez ceea ce știu să fac mai bine împreună cu echipa noastră extinsă – comunicare.
Cu prețuire, Omul externelor la Guvern”, a mai scris acesta.

Daniel Vodă a activat pînă în prezent în funcția de purtător de cuvînt, șef al Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa.

Amintim că astăzi, premierul desemnat, Dorin Recean, a obținut votul de încredere al Parlamentului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.